Ai decis să nu-ţi vaccinezi copilul? Ştii la ce îl expui?

Rata medie de vaccinare la nivelul ţării a fost de 89,4% pentru ROR în 2014, faţă de 91,4% în 2013, şi de 87,3% pentru DTP, în 2014. În 2014, rata medie de acoperire vaccinală în anumite zone din ţară a fost de 69,4% pentru vaccinul DTP4; de 75,4% pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului, iar pentru hepatita B este de 91,3%.

Vaccinarea împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei a scăzut sub 80% în unele zone din ţară în 2014. În momentul în care rata vaccinării scade sub 80% pentru mai mulţi ani la rând, apar epidemii, a atras atenţia dr. Ion Luchian, Preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, la dezbaterea „Vaccinarea –șanse egale pentru sănătate”, organizată recent de Comisia pentru Sănătate Publică din Senat şi de Comisia pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, în contextul scăderii alarmante a acoperirii vaccinale în România, şi reapariţiei unor cazuri de boli prevenibile prin vaccinare, considerate eradicate.  

În București, rata vaccinării a scăzut cu 20% în 2014, faţă de 2013. Rata vaccinării anti diftero-tetano-pertussis în Capitală a coborât la 75% în 2014, de la 95,9%, în 2013. Rata vaccinării împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei în Bucureşti a scăzut la 78,3% în 2014, de la 97,4%, în 2013.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă o acoperire vaccinală de peste 95%, nivel care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeola, şi prevenirea reapariţiei unor boli eradicate. 

Cât de expuşi suntem la reapariţia unor maladii eradicate, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale, unde suntem în context european şi mondial – într-un material ECONOMICA.NET. 

Vă prezentăm o radiografie a incidenţei patologiilor prevenibile prin vaccinare în România şi în Europa, relativ la cele mai recente informaţii făcute publice. 

Poliomielita – eradicată din Europa

La nivel mondial, numărul cazurilor de poliomielită a fost de 222 în 2012, şi de 400 în 2013. Regiunea OMS Europa a fost declarată polio-free în 2002, iar vaccinarea antipoliomelitică se practică cu vaccin inactivat (mai sigur, dar mai puţin imunogen) în toate ţările UE, cu excepţia Poloniei. Deşi nu există dovezi ale transmiterii virusurilor poliomielitice sălbatice în Europa, şi nici cazuri de poliomielită, posibilitatea existenţei cazurilor de import, cu restabilirea transmiterii în populaţii cu acoperire vaccinală redusă, constituie o ameninţare permanentă.
21 din cele 22 de cazuri de poliomielită înregistrate în 2015 (până în prezent) au fost raportate de Pakistan.

În ciuda progreselor, implicațiile riscului continuu al răspândirii internaţionale din Pakistan şi Afganistan rămân îngrijoratoare. Acesta este un stadiu critic pentru eradicarea poliomielitei la nivel mondial, în care câştigurile obţinute cu greu pot fi pierdute rapid din cauza fragilităţii progresului şi a existenţei perturbărilor sistemelor de imunizare în zonele de conflict şi de urgenţe umanitare complexe. Deşi riscul de noi răspândiri internaţionale din alte state membre infectate pare să fi scăzut, posibilitatea răspândirii internaţionale încă rămâne o ameninţare globală înrăutăţită prin extinderea zonelor afectate de conflicte, în special în Orientul Mijlociu şi Africa Centrală. Ţările afectate de conflicte sunt vulnerabile la focare de poliomielita care pot fi dificil de detectat si de controlat, atrage atenţia OMS în urma celei de a cincea întâlniri a Comitetului de Urgenţă întrunit în baza Regulamentului Sanitar Internaţional cu privire la răspândirea internaţională a virusului polio sălbatic, din 5 mai 2015.

Statele Pakistan și Afganistan formează un singur bloc epidemiologic cu circulație transfrontalieră frecventă a populației, care reprezintă fluxul şi refluxul de virus polio în ambele direcţii. Întărirea coordonarii și a calitatii activităților de vaccinare și de supraveghere transfrontalieră va fi esențială pentru a reduce riscul de răspândire internațională, atrag atenţia specialiştii OMS.

Statele care exportă în prezent virus polio sălbatic: Pakistan (cel mai recent export: 21 octombrie 2014) şi Afganistan (cel mai recent export: 22 octombrie 2014).

Statele cu circulaţie de virus polio sălbatic, dar care nu exportă în prezent virus polio sunt: Camerun (cel mai recent caz: 09 iulie 2014), Guineea Ecuatorială (cel mai recent caz: 03 mai 2014, Nigeria (cel mai recent caz: 26 iulie 2014), Somalia (cel mai recent caz: 11 august 2014), și Irak (cel mai recent caz: 07 aprilie 2014).

State care nu mai sunt infectate pentru virusul polio salbatic, dar care rămân vulnerabile la răspândirea internaţională sunt: Etiopia (cel mai recent caz: 05 ianuarie 2014), Siria (cel mai recent caz: 05 ianuarie 2014), şi Israel (cea mai recentă probă pozitivă de mediu: 30 martie 2014).
Mai multe detalii despre răspândirea internaţională a virusului polio sălbatic, aici.

Cel mai recent caz de poliomielită a fost raportat în România în aprilie 1992, al unui copil nevaccinat din Giurgiu; cea mai recentă epidemie din România a fost loc în intervalul 11 noiembrie 1990-25 aprilie 1992, se arată în lucrarea Poliomielita şi vaccinurile polio în România, de Daniela Pitigoi şi Maria Dorina Craciun.

În Europa, se impune menţinerea unei acoperiri vaccinale înalte şi supravegherea continuă clinică şi de mediu, pentru a permite menţinerea statutului de polio-free, se recomandă în analizele Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Difteria este o boală infecţioasă gravă, cu potenţial epidemic crescut. În România nu au fost semnalate cazuri de difterie din anul 1990.
Ca o consecinţă a absenţei cazurilor de boală, s-a constatat dispariţia aparentă a C. diphtheriae toxigen din anul 2002. Concomitent, s-a înregistrat şi o reducere anuală a numărului de tulpini C. diphtheriae netoxigene izolate în teritoriu, potrivit analizei evoluţiei bolilor transmisibile aflate în supraveghere în 2013, a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Datorită acoperirii vaccinale mari din copilărie, şi a rapelurilor periodice la vârsta adultă, difteria a devenit o problemă marginală în Europa. În 2011, cele 29 de ţări ale UE au raportat 20 de cazuri sporadice de difterie (incidenţă sub 0,01 la 100.000 de locuitori). Doar 2 din 20 aveau antecedente vaccinale.

Patologia este încă prezentă în Rusia, Ucraina, Belarus, chiar endemică în Asia, Africa şi America Latină, ceea ce justifică menţinerea vaccinării antidifterice de rutină şi ameliorarea administrării rapelurilor la vârsta adultă, potrivit European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC), Annual epidemiological report, 2013.

Rujeola
În anul 2013, în cadrul sistemului de supraveghere a rujeolei, la nivel naţional au fost notificate 1.159 de cazuri confirmate de rujeolă. Un singur deces a fost raportat prin rujeolă în 2013.
Incidenţa la nivel naţional în anul 2013 a fost de 5,4% 000 locuitori, de aproximativ 6,5 ori mai mică decât în anul 2012 (34,8%000).
Incidenţa rujeolei în România a înregistrat o scădere semnificativă odată cu introducerea vaccinarii antirujeolice (în 1979), şi a continuat să scadă urmare a campaniilor de vaccinare în masă.

În 2013, cea mai mare rată de incidenţă a rujeolei s-a înregistrat în judeţele Prahova şi Vâlcea, urmate de judeţele Călăraşi, Mehedinţi şi Teleorman, de Bihor, Braşov, Ialomiţa, Olt şi Suceava.
Acoperirea vaccinală evaluată pe baza metodologiei unitare, care a avut în vedere toţi copiii înscrişi pe listele medicilor de familie, indică o acoperire vaccinală cu vaccin RRO de 93.8% abia la vârsta de 2 ani (faţă de recomandările OMS de peste 95%).

„În grupurile de populaţie la care acoperirea vaccinală se menţine sub nivelul optim, se acumulează în timp un număr mare de susceptibili care reprezintă un real potenţial pentru apariţia epidemiilor„, susţine CNSCBT.

În 2012, în ţările UE s-au înregistrat 8.230 de cazuri raportate de rujeolă (16,2 la 1 milion de locuitori). 94% dintre ele au apărut în Franţa, Italia, România, Spania şi Marea Britanie, potrivit ECDC, Annual epidemiological report 2013. Incidenţa rujeolei în UE a fost, totuşi, mai mică decât în 2011. Majoritatea cazurilor au apărut la persoane nevaccinate. Trendul descrescător al incidenţei bolii este atribuit mai mult reducerii receptivilor din populaţie decât unui declin stabil al bolii, potrivit analizelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Rubeola

În anul 2013, România a avut cea mai mică incidenţă a cazurilor de rubeolă din ultimii 10 ani. În 2013 au fost raportate 105 cazuri confirmate de rubeolă, faţă de 20.812 cazuri de rubeolă în 2012, potrivit analizelor centralizate ale Institutului Naţional de Sănătate Publică. 
În 2011, 25 de ţări UE au raportat 841 cazuri confirmate de rubeolă (în acord cu definiţia de caz europeană); 97% dintre ele provin din Polonia şi România, afectate de epidemii extinse, potrivit analizelor centralizate ale Institutului Naţional de Sănătate Publică. 
„Acoperirea vaccinală suboptimală permite acumularea de persoane susceptibile şi manifestarea epidemică a bolii. Pentru eliminarea rubeolei din ţările regiunii OMS Europa, se impune creşterea acoperirii vaccinale şi organizarea de campanii tip catchup pentru adolescenţii si tinerii susceptibili”, susţine raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Tetanos
În anul 2013 au fost înregistrate în România şase cazuri confirmate de tetanos, toate au fost forme clinice severe de boală, soldându-se cu moartea. Toate cazurile au fost înregistrate la persoane adulte care nu aveau protecţie antitetanică ( incidenţă de trei ori mai mică decât cea din 2011).

În 2011 au existat 93 confirmate de tetanos în Europa, majoritatea raportate de Italia, România, Polonia, Grecia, Spania şi Franţa. Numărul mic de cazuri se datorează controlului prin vaccinare, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. 
Această situaţie se explică prin scăderea acoperirii vaccinale la vârsta adultă şi reducerea titrului de anticorpi, în lipsa unor rapeluri periodice. În acest context se impune îmbunătăţirea vaccinării populaţiei adulte/vârstnice şi organizare de campanii catch-up în ţările cu incidenţe mai mari, potrivit analizelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Patologia invazivă determinată de Haemophilus influenzae
Haemophilus influenzae este responsabil de multiple infecţii ale căilor respiratorii (otite, sinuzite, epiglotite, pneumonii), de afectări osteo-articulare (artrite septice, osteomielite), de celulite faciale/orbitale, dar şi de entităţi patologice invazive (meningită, septicemie).
În 2011, incidenţa acestor afecţiuni invazive se menţinea stabilă în Europa, cu 0,38 cazuri la 100.000 de locuitori (2.133 cazuri raportate de 24 ţări UE). Cele mai mari rate s-au înregistrat în Suedia, Norvegia, urmate de Finlanda şi Marea Britanie. Patologia afectează predominant copiii sub cinci ani, şi adulţii de peste 65 de ani. Între anii 1990 şi 2009, toate ţările UE au introdus vaccinarea de rutină în copilărie, cu Hib care a permis reducerea progresivă a circulaţiei serotipului b. Vaccinarea trebuie promovată în continuare, pentru creşterea acoperirii vaccinale, susţin specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Patologia invazivă meningococică include meningita, meningococcemia, bacteriemia, septicemia, şi mai rar, pneumonia, artrita şi pericardita, cu o rată de deces de aproximativ 8-15%, şi o rată de sechelaritate pe termen lung, de 10-20% printre supravieţuitori.
În România s-au raportat 76 cazuri confirmate, dintre care 11 cu cu evoluţie fatală, conform Raportului pentru anul 2012, elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

În Europa, incidenţa este redusă, cu 3.814 cazuri confirmate în 2011 (0,75 la 100.000 de locuitori), cu cele mai mari valori în Irlanda, Marea Britanie şi Malta.

Majoritatea cazurilor din Europa sunt atribuite serogrupurilor B şi secundar C. Tendinţa incidenţei este descrescătoare în ultimii 10 ani, parţial prin introducerea universală a vaccinării conjugate împotriva serogrupului C în unele ţări din UE. În ianuarie 2013, un vaccin nou MenB a fost aprobat pentru utilizare în Europa.

Tusea convulsivă
În anul 2013 au fost confirmate 54 de cazuri de tuse convulsivă la Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti (adică o incidenţă de 0,3%000, cu 0,1%000 mai mică decât în 2012).
În 2011, 27 ţări UE/EEA au raportat 16.897 cazuri confirmate de tuse convulsivă (incidenţă 5,57 la 100.000 de locuitori), în special în Norvegia, Estonia, Olanda şi Finlanda, arată analizele Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Valorile incidenţei raportate de România sunt foarte mici şi nu reflectă realitatea, atrag atenţia specialiştii CNSCBT.

Creşterea incidenţei europene se datorează ameliorării metodelor de diagnosticare şi raportare, dar mai ales vaccinării incomplete şi scăderii imunităţii la vârsta adultă. Această scădere a titrului de anticorpi protectori postvaccinali, în absenţa unor stimuli antigenici naturali, conduce la receptivitatea adolescenţilor/adulţilor, în ciuda acoperirii vaccinale mari din copilărie. De aceea se impune administrarea de rapeluri vaccinale la adolescenţi (cum s-au introdus în Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania şi Italia), la adulţi, gravide sau personalul medical, atrag atenţia specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Varicela
În anul 2013, în România au fost confirmate şi raportate 44.517 cazuri de varicelă, şi nu a fost raportat nici un deces. Incidenţa la nivel naţional a fost de 209,3% 000 locuitori, de 1,1 ori mai mare decât în anul 2012 (în 2012, s-au înregistrat 40.271 cazuri de varicelă în România, cu o incidenţă de 187% 000 locuitori, de 1,3 ori mai mică faţă de cea din 2011). Această frecvenţă mare se explică prin faptul că vaccinarea antivariceloasă nu a fost inclusă în Programul Naţional de Imunizări.

La nivelul anului 2013, cele mai mari rate de incidenţă a varicelei au fost înregistrate în judeţele Sălaj, Cluj, Harghita şi Covasna, urmate de judeţele Maramureş, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Dolj, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Constanţa, Galaţi, Neamţ, Iaşi.

Deşi varicela face parte din categoria bolilor prevenibile prin vaccinare, în România vaccinarea antivariceloasă nu este inclusă în Programul Naţional de Imunizări. Boala evoluează în focare de colectivităţi (preşcolare, şcolare sau familiale).