Ai nevoie de un instalator? Pe Google va fi la fel de simplu ca o comandă la pizza
Momentan, serviciul mult-aşteptat este testat în zona metropolitană San Francisco, pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Americanii au deja la dispoziţie astfel de servicii de la Amazon.com, Yelp, List Inc. şi TaskRabbit, scrie Wall Street Journal.
La Google, serviciul a fost dezvoltat de departamentul de tehnologii de advertising şi face parte din pachetul AdWords Express, o aplicaţie cu plată destinată micilor antreprenori. Practic, meseriaşii interesaţi pot plăti Google să le găsească clienţi. Cu cât plătesc mai mult, cu atât apar mai sus în rezultatele căutărilor.
Meşterii sunt de asemenea verificaţi de Google, care se asigură, înainte de a-i pune pe listă, că au calificările şi experienţa necesară şi că sunt asiguraţi pentru riscurile presupuse de meserie.
Clienţii care caută un astfel de meseriaş pot consulta, pe pagina Google, portofoliul prestatorilor de servicii, îi pot chema direct din motorul de căutare sau îi pot contacta direct folosind datele de contact de pe pagină.