Ai un smartphone? Din acest an ai putea face plăţi cu telefonul mobil

Visa va începe discuţiile cu băncile din România pentru a introduce, posibil chiar din acest an, plăţile la comercianţi prin telefoanele mobile inteligente (smartphone), a declarat directorul general pe România Visa Europe, Cătălin Creţu.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 11:56
Ai un smartphone? Din acest an ai putea face plăţi cu telefonul mobil

„Vom încerca să introducem primele plăţi cu telefonul mobil chiar din acest an, dacă nu cel târziu anul viitor. Este dificil de estimat, pentru că în România şi plăţile contactless sunt la început”, a spus Creţu.

Serviciul va fi disponibil pentru toţi clienţii care deţin un card, indiferent de sigla sub care acesta este emis, dar nu se adresează pentru început acelor persoane care nu au un card ataşat contului.

Creţu se aşteaptă ca plăţile contactless să prindă avânt în acest an, arătând că există interes de la mai multe bănci, şi nu doar din top 5 sistem bancar, în prezent furnizând astfel de servicii numai BCR, BRD şi Citi.

„Cine a început acestă aplicaţie, poate continua proiecte de plăţi cu mobilul contactless. Aşa cum au existat inovaţii introduse în România înaintea altor pieţe, putem să ne uităm cu speranţă că se va întââmpla şi în cazul plăţilor cu mobilul”, a adăugat Creţu.

Visa a început implementarea sistemului în Spania şi Turcia, şi derulează mai multe proiecte pilot în alte ţări, dar pentru moment nu şi în România.

La rândul său, directorul comercial Visa Europe, Steve Perry, a arătat că în periplul său prin şase ţări europene pentru prezentarea datelor financiare a stabilit întâlniri cu băncile comerciale care vor să intre pe piaţa plăţilor contactless, ceea ce se va întâmpla şi în România.

El nu a dorit să precizeze care sunt băncile româneşti interesate de aceste servicii.

Visa Europe a atins în 2011 pragul de 30 de milioane de carduri contactless emise şi a lansat în luna octombrie primele servicii de plăţi mobile, respectiv plăţile mobile de la persoană la persoană (P2P) şi alerte SMS.

De asemenea, Visa Europe a realizat investiţii strategice în companiile Monitise şi Beyond Analysis pentru a sprijini realizarea strategiei privind viitorul plăţilor. Compania estimează că în 2012 numărul cardurilor contactless existente în circulaţie în Europa va ajunge la 50 de milioane şi vor fi lansate primele telefoane mobile prin care se pot realiza tranzacţii la POS.

Visa Europe va lansa noul serviciu de portofel electronic în a doua jumătate a acestui an.

Potrivit lui Creţu, portofelul electronic va fi un serviciu pe care Visa îl va oferi băncilor, iar acestea vor oferi produsul clienţilor.

De asemenea, băncile vor decide cu ce operator de telefonie vor lucra.

Aplicaţia va putea fi inserată direct de către producătorul telefonului mobil, de către operatorul de telefonie prin simcard, sau prin cardul de memorie. Aplicaţia va fi mult mai facilă pentru posesorii de telefoane care îndeplinesc standardele NFC (Near Field Communication).

Visa estimează că până în 2020 mai mult de jumătate din tranzacţiile procesate vor fi realizate prin telefonul mobil.

Pasul făcut de Visa este explicabil, având în vedere că există deja proiecte de implementare a plăţilor prin telefon, dezvoltate de companii IT sau de procesatori de plăţi.

Chiar după anunţarea proiectului a existat o ofensivă a firmelor care au dezvoltat sisteme alternative şi care susţin că nu este nevoie de tehnologia NFC.

Un alt punct de dezbatere, important cel puţin în ţările emergente, unde penetrarea cardurilor este la un nivel mai redus decât în ţările dezvoltate, îl reprezintă faptul că sistemele alternative nu sunt limitative şi nu presupun deţinerea unui card de către clientul care doreşte să facă plăţi cu telefonul mobil.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...