Ai un „specialist în gunoaie” la firmă? Dacă nu, rişti amenzi de mii de euro. Autorităţile au început să aplice penalităţi

Economica.net
03 05. 2015
gunoaie_buc_28585200

De la începutul lui 2014 şi până în prezent, Garda de Mediu a efectuat mai multe controale la nivel naţional în baza legii 211/2011, au declarat reprezentanţii instituţiei. Potrivit acestora, în urma controalelor au fost aplicate şi două sancţiuni.

Actul normativ, intrat în vigoare încă din 2011, obligă majoritatea firmelor din România să desemneze o persoană care să se ocupe cu managementul deşeurilor. Deţinătorii/Producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmarească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau sa delege această obligaţie unei terţe persoane.”, arată legea 211/2011 la articolul 22.

Potrivit aceluiaşi document, persoana desemnată ca „responsabil cu gestionarea deşeurilor” trebuie să parcurgă un curs de specialitate ţinut de specialişti în domeniu. Firmele care nu respectă prevederile legale pot fi sancţionate cu amenzi de până la 30.000 de lei.

Lista deşeurilor pentru care este nevoie de un „gestionar” pregătit ca atare este extrem de amplă şi include becuri, ambalaje de carton şi plastic, componente de calculator sau hârtie pentru imprimantă, adică obiecte pe care le utilizează orice firmă. Un statut special, definit de alte legi, au doar cei care lucrează cu deşeuri foarte poluante cum ar fi anvelopele, resturile de origine animală, substanţele toxice sau materialele radioactive.

Cursuri de pregătire

Angajatul care se va ocupa de gestionarea deşeurilor trebuie să fie calificat în acest sens prin absolvirea unui curs de specialitate. În ţară există mai multe firme care organizează astfel de cursuri, unele dintre ele recomandate de organizaţii patronale. Prelegerile sunt ţinute de angajaţi ai Gărzii de Mediu iar organizatorul nu trebuie să îndeplinească criterii specifice pentru a putea ţine astfel de cursuri.

„ Angajatul nu primeşte o competenţă anume, o calificare. El este doar beneficiarul unui certificat care atestă că a participat la respectivele cursuri. Organizatorii nu sunt specialişti în protecţia mediului şi firme specializate în evenimente. Este suficient să se stabilească un acord cu Ministerul Mediului sau cu Garda de Mediu pentru contractarea lectorilor”, explică un specialist în domeniu.

Preţul unui curs variază între 250 şi 350 de lei în funcţie de firmă şi de perioada în care este înscris angajatul.