AIEA cere explicații autorităților ruse cu privire la dispariția directorului general al centralei nucleare din Zaporojie

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat sâmbătă că încearcă să afle informaţii despre directorul general al centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, despre care compania de stat ucraineană Energoatom a anunţat că a fost reţinut de o patrulă rusă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 01 oct. 2022, 17:07
AIEA cere explicații autorităților ruse cu privire la dispariția directorului general al centralei nucleare din Zaporojie

„Am contactat autorităţile ruse şi cerem clarificări”, a declarat un purtător de cuvânt al AIEA.

O patrulă rusă l-a reţinut pe directorul centralei nucleare de la Zaporojie, Ihor Muraşov, în timp ce acesta se deplasa cu maşina de la centrală, cea mai mare din Europa, către oraşul Enerhodar, vineri, la ora locală 16:00, potrivit declaraţiilor şefului Energoatom, Petro Kotin.

Directorul Muraşov ”a fost scos din maşină, a fost legat la ochi şi dus într-o direcţie necunoscută”, a spus Kotin.

Rusia nu a comentat public informaţia, scrie Reuters.

Kotin a mai declarat că s-a adresat şefului AIEA, Rafael Grossi, pentru ca acesta să ia „rapid toate acţiunile la îndemână pentru a-l elibera de urgenţă” pe Muraşov.

Kotin a scris pe contul său de Telegram că nu se ştie deocamdată ce s-a întâmplat mai departe cu Muraşov, care este ”responsabilul principal şi exclusiv pentru siguranţa nucleară şi în ceea ce priveşte radiaţiile” la centrală, iar reţinerea sa ”pune în pericol siguranţa funcţionării celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi din Europa”.

Totodată, Kotin le-a cerut forţelor ruse „să înceteze imediat actele de terorism nuclear faţă de managementul şi personalul” centralei Zaporojie şi să-l elibereze pe Muraşov.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...