AIEA cere Rusiei și Ucrainei să le permită experților săi inspectarea centralei nucleare de la Zaporojie

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mariano Grossi, a cerut marţi Ucrainei şi Rusiei să permită deplasarea experţilor săi la centrala nucleară de la Zaporojie, pentru a putea inspecta materialul nuclear al centralei, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 mai 2022, 16:28
AIEA cere Rusiei și Ucrainei să le permită experților săi inspectarea centralei nucleare de la Zaporojie

În faţa subcomisiei pentru securitate şi apărare a Parlamentului European, diplomatul argentinian a explicat faptul că „îngrijorarea” sa în ceea ce priveşte securitatea nucleară a Ucrainei se concentrează pe această centrală, cea mai mare din Europa, după ce situaţia de la Cernobîl s-a stabilizat şi a subliniat că „există o serie de activităţi pe care experţii trebuie să le facă acolo şi nu li se permite”.

„Centrala nucleară realizează activităţi care necesită din când în când un inventar fizic şi lucrări de supervizare în interiorul centralei. Fără acestea nu putem spune comunităţii internaţionale unde se află materialul nuclear sau ce se întâmplă cu el”, a spus Grossi.

Acesta a semnalat că, recent, a putut nega imediat că Ucraina ar dezvolta arme nucleară „pur şi simplu pentru că s-a putut confirma obiectiv că nu au existat abateri în privinţa materialului nuclear”.

Dar, a adăugat el, „să nu putem merge să inspectăm posibilitatea unor acuzaţii sau îndoieli în viitor este un pericol real” şi „ceva ce trebuie luat în considerare cu toată seriozitatea”.

„Le-am spus colegilor noştri ucraineni şi sunt în contact permanent cu experţii şi Guvernul rus (…). Le-am spus că trebuie să permită experţilor AIEA să meargă la Zaporojie”, a afirmat Grossi.

Directorul AIEA a calificat situaţia inclusiv drept „schizofrenică”, deoarece Ucraina şi Rusia permit o misiune de experţi la centrală „doar sub supravegherea lor”, motiv pentru care caută cu cele două părţi un format care să permită ca accesul experţilor să fie îngăduit atât de Kiev, cât şi de Moscova.

În afară de inspectarea materialului radioactiv, Grossi a semnalat că agenţia trebuie să analizeze posibilele conflicte care derivă din faptul că această centrală continuă să fie operată cu experţi ucraineni, dar şi ruşi şi funcţionarea „nu este în totalitate clară”.

„Este ceva ce merge împotriva oricărui principiu de securitate (…) Există potenţiale dezacorduri, fricţiuni şi instrucţiuni contradictorii şi cu siguranţă nu vrei să ai aşa ceva într-o instalaţie atât de complexă şi sofisticată precum o centrală nucleară”, a menţionat el.

În ceea ce priveşte Cernobîl, argentinianul a remarcat că „situaţia pare să se fi stabilizat” şi, deşi concluziile AIEA semnalează că nivelul de radiaţii „a înregistrat creşteri”, asta nu conduce la un scenariu „periculos”.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...