AIEA nu a găsit armament în centralele nucleare pe care le-a inspectat în Ucraina

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu au găsit echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, a declarat marţi în Parlamentul European directorul agenţiei, Rafael Grossi, citat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 24 ian. 2023, 20:23
AIEA nu a găsit armament în centralele nucleare pe care le-a inspectat în Ucraina

El a dezminţit astfel acuzaţia adusă luni de serviciul de informaţii externe al Rusiei, care a susţinut că ucrainenii ascund în centralele respective arme de provenienţă occidentală.

Kievul respinsese deja printr-un oficial de rang înalt afirmaţia Moscovei.

Grossi a arătat că AIEA a stabilit o prezenţă permanentă în toate centralele atomice ucrainene. El a anunţat totodată că a ordonat marţi inspecţii pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestor obiective, iar „rezultatul acestor inspecţii a fost negativ”.

Directorul a reamintit că este pentru a doua oară când agenţia a fost în măsură să dovedească falsitatea unor acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina. Primele afirmaţii de acest gen se refereau la crearea unei „bombe murdare”, un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...