Air Berlin s-a declarat în insolvenţă iar Lufthansa vrea să preia unele active
La rândul său, Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Germania, a anunţat că poartă discuţii cu Air Berlin pentru preluarea unor părţi din operaţiunile acestuia.
Începând din 2008 Air Berlin a înregistrat profit doar în anul 2012 iar ultimii ani a fost ţinută pe linia de plutire numai graţie sprijinului oferit de Etihad Airways, care deţine o participaţie de 29,2%. Air Berlin a încercat să îşi restructureze operaţiunile inclusiv prin închirierea unei părţi din flota sa de avioane către Eurowings şi Austrian Airlines, ambele divizii ale grupului Lufthansa, după ce în 2016 a înregistrat pierderi de 782 milioane de euro.
Decizia Air Berlin vine la trei luni şi jumătate după ce un alt transportator european sprijinit de Etihad Airways, compania italiană Alitalia, a demarat a doua sa procedură de plasare în insolvenţă din ultimul deceniu.