Air Connect a operat primele zboruri interne de la București din 27 martie

Air Connect a început astăzi, 27 martie, operarea de zboruri interne, cu plecare din București.
Andrada Ghira - lun, 27 mart. 2023, 12:16
Air Connect a operat primele zboruri interne de la București din 27 martie

Air Connect a început să zboare între orașele din România, după ce lansarea acestora a fost amânată în toamnă. Tabela de zboruri din Aeroportul Otopeni arată că primul zbor de la București a fost cel către Sibiu, la ora 6 dimineața, urmat de cel către Suceava, la ora 9. Pentru astăzi mai sunt programate zboruri de la București către Baia Mare (ora 15.25) și Suceava (ora 20.25).

,,Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas ȋn această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă ȋntre Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”, spune Tudor Constantinescu, directorul general al AirConnect.

Unde mai zboară Air Connect

Din iunie, Air Connect va opera zboruri estivale între București și Dubrovnik și ȋntre Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri.

Ȋn 2022, AirConnect a operat zboruri charter către Grecia, Turcia, ȋn parteneriat cu touroperatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanțe.

Compania a fost înființată în toamna anului trecut, iar acționarii companiei sunt Regional Air Suport (15,39%), deținută de Dorin Ivașcu, Cosmin Adrian Pop (15,38%), Karpaten Outgoing (15,38%), Florin Necula (15,39%), Alin Crețu (15,39%), Tudor Constantinescu (15,38%) și Spark Capital Systems (7,69%) potrivit platformei Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...