Air France-KLM va investi un miliard de euro în brandul low-cost Transavia

Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM intenţionează să investească un miliard de euro în extinderea subsidiarei sale low-cost, Transavia, prezentă mai ales în Franţa şi Olanda, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 10 sept. 2014, 07:33
Air France-KLM va investi un miliard de euro în brandul low-cost Transavia

Compania ar urma să angajeze încă 250 de piloţi până în 2019 şi să majoreze flota Transavia la peste 100 de avioane, a afirmat directorul general al operatorului aerian franco-olandez, Alexandre de Juniac, într-un interviu acordat miercuri publicaţiei franceze ‘Les Echos’

Un purtător de cuvânt al Air France-KLM a confirmat informaţia.

Al doilea mare operator aerian european după venituri a anunţat săptămâna trecută că membrii consiliului său de administraţie au aprobat un plan ce prevede deschiderea de noi baze în Europa, sub brandul Transavia, pentru a recâştiga cota de piaţă pierdută în favoarea altor companii low-cost şi a rivalelor din Orientul Mijlociu.

Prin extinderea operaţiunilor pe segmentul low-cost, Air France-KLM urmează exemplul rivalei sale din Germania, Lufthansa, care a sporit activitatea operatorului său cu buget redus Eurowings.

Dar eforturile Lufthansa şi Air France de a-şi reduce costurile sunt afectate de opoziţia sindicatelor puternice din cele două companii. Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa se pregătesc să intre în grevă, miercuri, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni, acţiunea riscând să ducă la anularea a aproximativ 160 de zboruri.

Şi piloţii de la Air France intenţionează să declanşeze o grevă în perioada 15-22 septembrie.

Juniac este deschis la negocieri cu piloţii de la Air France care se vor transfera la Transavia, dar nu va răspunde solicitării sindicatelor care doresc ca noile contracte de muncă ale piloţilor de la Transavia să fie încheiate în aceleaşi condiţii precum cele de la Air France, se arată în ‘Les Echos’.

Şeful operatorului aerian franco-olandez a afirmat că flota Transavia Franţa va fi majorată de la 14 la 36 de aeronave, dar numai dacă piloţii acceptă menţinerea condiţiilor specifice de la operatorul low-cost.

În iulie, site-ul specializat pe aviaţie Luchtvaartnieuws din Olanda anunţa că Air France-KLM este în negocieri avansate în vederea achiziţionării companiei low-cost Wizz Air din Ungaria, un eventual acord permiţând operatorului aerian franco-olandez să se extindă în Europa Centrală şi de Est.

Wizz Air, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa Centrală şi de Est (CEE), ar oferi Air France-KLM un potenţial masiv de creştere pe acest segment. Negocierile dintre Air France – KLM şi acţionarii Wizz Air sunt în stadiu avansat, susţin sursele.

Transavia este o companie prea mică pentru a putea concura cu operatorii low-cost importanţi, cum ar fi Ryanair şi easyJet, care au fiecare sute de aeronave. În schimb, Transavia deţine doar 30 de avioane. Şeful Transavia, Mattijs Ten Brink, nu a comentat informaţiile.

Anterior, conducerea Air France anunţase că firma ia în considerare oportunităţi de achiziţii din Europa, fără a menţiona ce companii ar putea fi preluate.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia a început o campanie de informare în străinătate pentru a descuraja migrația clandestină în UE prin Belarus
Polonia a început o campanie de informare în străinătate pentru a descuraja migrația clandestină în UE prin Belarus
Polonia a anunţat vineri lansarea unei campanii de informare în străinătate pentru a descuraja migranţii clandestini să încerce să intre în Uniunea Europeană prin traversarea frontierei......
1 leu pentru fiecare ambalaj SGR dus la reciclat, de mâine. Ce lanț de magazine are promoția
1 leu pentru fiecare ambalaj SGR dus la reciclat, de mâine. Ce lanț de magazine are promoția
Kaufland România desfășoară, în perioada 31 mai - 03 iunie, cea de-a treia ediție a campaniei care încurajează colectarea ...
ANPC a luat la control modul în care s-au vândut biletele la concertul Metallica de la anul. Peste 100 de plângeri au fost depuse și mai vin
ANPC a luat la control modul în care s-au vândut biletele la concertul Metallica de la anul. Peste 100 de plângeri au ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a anunțat astăzi că până acum a primit un număr de 108 reclamaţii ...
Cod portocaliu de averse torențiale în București până la 20:15
Cod portocaliu de averse torențiale în București până la 20:15
Capitala se află vineri seara, până la ora 20:15, sub Cod portocaliu de averse torenţiale, potrivit unei avertizări ...