Air France şi-ar putea reduce de la 25 la 11% participaţia deţinută la Alitalia

Economica.net
21 10. 2013
air_france_07806500

Air France-KLM deţine 25% din acţiunile Alitalia şi ar putea să-şi reducă participaţia la 11% renunţând să ia parte la majorarea capitalului cu 300 milioane de euro, chiar dacă a aprobat emiterea acţiunilor, a declarat o sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul pentru ‘Les Echos’. Purtătorul de cuvânt al operatorului aerian franco-olandez nu a comentat informaţia.

Air France-KLM nu este obligată să participe la majorarea capitalului Alitalia şi întotdeauna a declarat că va impune condiţii stricte înainte de ajuta compania italiană.

Deşi şeful Air France-KLM a afirmat că este deschis unei fuziuni între cele două companii aeriene, el a subliniat de asemenea că prima dată va trebui realizată o analiză cuprinzătoare a situaţiei Alitalia. Decizia operatorului aerian franco-olandez de a lua sau nu parte la majorarea capitalului cu 300 milioane de euro este ‘în egală măsură echilibrată’, a declarat pentru Reuters, în 15 octombrie, o sursă care, de asemenea, a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acţionarii companiei aeriene Alitalia, care se confruntă cu probleme financiare şi caută un partener strategic, au aprobat săptămâna trecută majorarea capitalului cu până la 300 milioane de euro. Acţionarii au la dispoziţie 30 de zile pentru a decide dacă vor subscrie la cererea de majorare a capitalului.

Alitalia a anunţat că Poşta italiană ar urma să garanteze o investiţie de 75 milioane de euro dacă acţionarii nu vor subscrie în întregime suma necesară majorării capitalului. De asemenea, băncile italiene Intesa SanPaolo şi UniCredit vor acorda Alitalia garanţii de până la 100 milioane de euro.

În plus, conducerea Alitalia a anunţat că este pregătită să demisioneze după emisiunea de acţiuni, în urma posibilei modificări a acţionariatului companiei aeriene.

Alitalia a acumulat pierderi de peste 840 de milioane de euro şi o datorie de un miliard de euro de la salvarea sa de la faliment, în 2009, de către Air France KLM şi un grup de investitori italieni. Air France KLM, care deţine 25% din acţiunile Alitalia, a anunţat recent că ar fi dispusă să vină în ajutorul acesteia dacă vor fi îndeplinite o serie de condiţii stricte.

Vicepreşedintele Alitalia, Salvatore Mancuso, a avertizat, însă, că o eventuală preluare a controlului de către Air France KLM ar fi foarte costisitoare pentru Alitalia, în special în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă ce ar urma să fie eliminate ca urmare a restructurării operaţiunilor.

Unii analişti sunt de părere că cea mai bună opţiune pentru Alitalia este o preluare de către Air France-KLM, însă surse din apropierea discuţiilor susţin că între cele două părţi există divergenţe importante cu privire la angajamentele financiare şi modul în care grupul francez ar modifica operaţiunile Alitalia pentru a se potrivi cu reţeaua sa.