Air France va include în flota sa două noi aeronave Boeing 787 Dreamliner, din 2017
Conexiunile spre Montreal pentru pasagerii români vor fi îmbunătăţite prin zborul cu numărul AF344, existând posibilitatea unei escale de doar de 3 ore la Paris.
Biletele pot fi deja achiziţionate la cabinele Business Class (30 de locuri), Premium Economy (21 de locuri) şi Economy (225 locuri).
De asemenea, la bord va exista facilitatea Wi-Fi.
În zona Premium Economy va fi mai mult spaţiu şi confort cu noile scaune, iar ferestrele sunt cu aproximativ 30% mai mari decât pe aeronavele similare.
Aparatul are un consum de combustibil cu aproximativ 20% mai mic, în comparaţie cu generaţiile anterioare de aeronave şi emisiile de CO2 au fost diminuate cu aproximativ 20%, cât şi cele de zgomot.
Noua aeronavă Boeing 787 utilizează la clasa Premium Economy una dintre cele mai moderne tehnologii care oferă pasagerilor o experienţă confortabilă la bord: un scaun care se înclină la 130°, pentru o mai bună calitate a somnului, unul dintre cele mai late scaune de pe piaţă (51 cm), pernele scaunelor şi spătarul sunt ergonomice,
mai mult spaţiu între scaune, structură ‘fixed-shell’ care se potriveşte perfect cu cabinele private, 4 rânduri cu 21 de locuri.
Pasagerii care călătoresc în Premium Economy beneficiază de prioritate la check-în pentru evitarea aglomeraţiei (spaţiile SkyPriority se pot găsi în mai mult de 1.000 aeroporturi), 29 kg în plus pentru bagaj faţă de Economy Class, două bagaje de cală de 23 kg şi 18 kg pentru bagajul de mână şi o aplicaţie Air France Press care oferă posibilitatea pasagerilor să descarce de pe internet ziare şi reviste.
Prin programul de loialitate Flying Blue sunt oferite beneficii suplimentare celor care acumulează mile pe rutele de zbor.
Air France, împreună cu filiala sa regională HOP!, operează 1.500 de zboruri zilnice atât în Franţa, cât şi în restul Europei şi în întreaga lume. Flota cuprinde 348 de aeronave. Începând cu anul 2004, Air France KLM este unul dintre cei mai mari jucători în transportul aerian, la nivel mondial, şi lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa.
În 2014, Air France şi KLM au transportat 87,3 milioane de pasageri. Cele două companii aeriene oferă, în prezent, clienţilor acces la o reţea care acoperă 231 de destinaţii în aproape 100 de ţări prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle şi Amsterdam-Schiphol. Programul de fidelizare Flying Blue este lider în Europa şi are peste 24,5 milioane de membri
Air France, KLM şi partenerii lor, Delta şi Alitalia, operează cel mai mare joint-venture trans-atlantic, cu peste 250 de zboruri zilnice. Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam care numără 20 companii aeriene membre şi care oferă pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 16,323 de zboruri către peste 1,052 de destinaţii din 177 de ţări.