Airbus îşi va dubla capacităţile de producţie de avioane în China

Airbus va instala la Tianjin cea de-a doua linie de asamblare a avioanelor, dublându-şi astfel capacitatea de producţie a avioanelor din familia A320 pe teritoriul Chinei, a anunţat joi directorul general de la producătorul european de avioane, Guillaume Faury, informează AFP.
AGERPRES - joi, 06 apr. 2023, 13:57
Airbus îşi va dubla capacităţile de producţie de avioane în China

„Pe măsură ce piaţa chineză continuă să crească, este complet logic pentru noi să producem la faţa locului pentru companiile aeriene chineze şi, probabil, pentru alţi clienţi din regiune”, a afirmat Guillaume Faury.

Un acord cadru în acest sens a fost semnat joi la Beijing de CEO-ul de la Airbus, în prezenţa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a omologului chinez, Xi Xinping.

Această nouă linie de asamblare finală ar urma să intre în serviciu în a doua jumătate a anului 2025.

Airbus are, încă din 2008, o linie de producţie a avioanelor din familia A320 la Tianjin, care până acum a produs peste 600 de aparate de tip A320. În prezent, această linie finalizează patru avioane în fiecare lună şi ritmul de producţie ar urma să fie majorat la şase aparate pe lună în cursul acestui an.

După ce noua linie de producţie va deveni operaţională, Airbus va avea în total 10 linii de fabricaţie la nivel mondial: două la Tianjin, două la Mobile (SUA), două la Toulouse (Franţa) şi patru la  Hamburg (Germania).

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri, şi mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 67,8 milioane de lei (13,62 de milioane de euro), relatează Agerpres. ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar de stat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar ...
Simulare de traseu pe viitorul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești ce urmează să fie dat în trafic luna viitoare. ...
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în Statele Unite Ale Americii a scăzut în martie, războaiele comerciale ale preşedintelui ...
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită ...