Airbus îşi va dubla capacităţile de producţie de avioane în China
„Pe măsură ce piaţa chineză continuă să crească, este complet logic pentru noi să producem la faţa locului pentru companiile aeriene chineze şi, probabil, pentru alţi clienţi din regiune”, a afirmat Guillaume Faury.
Un acord cadru în acest sens a fost semnat joi la Beijing de CEO-ul de la Airbus, în prezenţa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a omologului chinez, Xi Xinping.
Această nouă linie de asamblare finală ar urma să intre în serviciu în a doua jumătate a anului 2025.
Airbus are, încă din 2008, o linie de producţie a avioanelor din familia A320 la Tianjin, care până acum a produs peste 600 de aparate de tip A320. În prezent, această linie finalizează patru avioane în fiecare lună şi ritmul de producţie ar urma să fie majorat la şase aparate pe lună în cursul acestui an.
După ce noua linie de producţie va deveni operaţională, Airbus va avea în total 10 linii de fabricaţie la nivel mondial: două la Tianjin, două la Mobile (SUA), două la Toulouse (Franţa) şi patru la Hamburg (Germania).
Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri, şi mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti.