Airbus şi Boeing ar putea anunţa comenzi de 30 de miliarde de dolari la Salonului aeronautic de la Dubai

Economica.net
12 11. 2017
airbusboeing_86771_32151500

Potrivit surselor citate de Reuters, Airbus ar urma să anunţe noi comenzi în valoare de 16 miliarde de dolari, la preţuri de catalog, pentru modelul A380 din partea companiei aeriene Emirates din Dubai, o comandă care ar garanta continuarea producţiei celui mai mare avion de pasageri din lume.

În paralel, Boeing ar putea să primească o comandă de 12-13 miliarde de dolari pentru avioane de tip 787-10 Dreamliner. Sursele citate de Reuters susţin că Boeing este pe punctul de a semna un contract pentru un număr de aproximativ 40 de avioane 787-10 Dreamliner, tot cu Emirates.

În primele zece luni ale acestui an Boeing are un avantaj faţă de Airbus având în vedere că a primit aproximativ 65% din comenzile totale de noi avioane făcute la nivel mondial.

Airbus mizează pe Salonul aeronautic de la Dubai pentru a obţine noi comenzi care să garanteze viitorul programului A380. Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri, Airbus A380 a fost lansat în 2007 însă în prezent viitorul său este sub semnul întrebării din cauza vânzărilor modeste, pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil. Începând din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380 înregistrând doar anularea comenzilor pentru două aparate.

Potrivit surselor citate de Reuters, acordul pentru un număr de 36-38 de avioane A380 ce ar urma să fie anunţat duminică cu Emirates ar include şi un contract separat potrivit căruia Airbus va răscumpăra o parte din avioanele A380 pe care le-a vândut anterior Emirates. Compania aeriană Emirates este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja.

Separat, Emirates a încheiat un parteneriat cu Mercedes-Benz pentru a lansa noi cabine first-class, care sunt inspirate de designul interior al autoturismelor de lux marca Mercedes-Benz. Potrivit preşedintelui Emirates, Tim Clark pasagerii first-class care vor utiliza avioanele Boeing 777 din flota Emirates vor avea la dispoziţie şase cabine complet închise echipate cu paturi şi televioare cu un ecran de 32 de inchi.

Salonul aeronautic de la Dubai, care se derulează în perioada 12-16 noiembrie, este cel mai eveniment de acest tip din Orientul Mijlociu.