Airbus și Dassault revin în cursa pentru un viitor avion de luptă european
De ani buni realizarea unui nou avion militar european se zbate în hățișuri birocratice. În timp ce proiectul susținut de BAE Systems avansează, cel rival al Airbus abia acum pare a înainta în direcția bună.
Cum avioanele militare europene folosite de armatele din statele UE sunt tot mai aproape de a își atinge limitele, marile companii aeronautice încearcă din răsputeri să găsească soluții pentru a împărți costurile necesare dezvoltării unor aeronave moderne. Iar ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu a făcut decât să amplifice și mai mult dificultatea unui astfel de proiect.
În acest context s-au cristalizat două alianțe clare între companii care speră să reușească dezvoltarea celui mai bun proiect, unul care să înzestreze aviațiile militare ale statelor UE după 2040 și să ofere o concurență, măcar minimală, marilor producători din SUA sau Rusia.
Pe deoparte se remarcă alianța condusă de britanicii de la BAE Systems, în care sunt implicate companii din Italia și Suedia. Proiectul Tempest pare a avansa rapid însă Brexitul a deschis discuții aprinse legate de intențiile statelor UE da a achiziționa un eventual produs al unei companii britanice.
De cealaltă parte, „vedeta” europenilor, proiectul FCAS (Future Combat Air System) care implică companii susținute de Franța (Dassault), Germania (Airbus) și Spania (Indra) trece prin momente dificile. În timp ce germanilor pare să le fie teamă că francezii ar putea construi avioane de luptă cu bani germani, francezii par convinși că germanii vor să preia controlul asupra proprietății intelectuale a proiectului.
În ciuda dificultăților, partenerii industriali ai FCAS sunt tot mai aproape de a își rezolva problemele interne. Conform Reuters, la începutul lui aprilie reprezentanții Airbus și Dassault Aviation par să fi ajuns la un acord provizoriu care ar permite continuarea proiectului.
Făcut public în 2017 de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron, proiectul de înlocuire a aeronavelor Eurofighter și Rafale după 2040 are un buget estimat la circa 100 de miliarde de euro. Pe lângă averonave de luptă, proiectul include și avioane fără pilot.
Un alt proiect miltar franco-german, separat de FCAS, aflat în derulare este elicopterul de atac Tiger. Culmea, nici acesta nu se derulează conform planului tot din cauza neînțelegerilor dintre politicienii celor două state.
Citește și:
– Airbus Helicopters și IAR au semnat un acord pentru adaptarea modelului de elicopter de luptă H145M
– Grupul Damen a predat oficial către Marina Militară din Pakistan corveta PNS Tabuk construită ȋn România