Airbus va construi trei module suplimentare pentru capsula Orion, care va fi folosită în programul spațial american Artemis

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a încredinţat companiei Airbus sarcina de a construi trei module de serviciu suplimentare pentru capsula Orion ce va fi utilizată în cadrul programului spaţial american Artemis, care vizează explorarea Lunii, au anunţat marţi reprezentanţii grupului european într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 02 feb. 2021, 18:43
Airbus va construi trei module suplimentare pentru capsula Orion, care va fi folosită în programul spațial american Artemis

Constructorul Airbus trebuie deja să furnizeze primele trei module de serviciu, care vor asigura propulsia şi electricitatea capsulei, precum şi apa şi aerul de care vor avea nevoie viitorii pasageri ai acesteia.

Programul Artemis vizează revenirea astronauţilor pe suprafaţa Lunii şi chiar instalarea unei baze permanente pe satelitul natural al Terrei.

Contractul anunţat marţi de Airbus, în valoare de 650 de milioane de euro, se referă la misiunile 4, 5 şi 6 din acest program american.

Misiunea Artemis 1, prevăzută la sfârşitul anului 2021, trebuie să testeze uriaşa rachetă SLS dezvoltată de NASA, dar şi capsula Orion, fără oameni la bord. Artemis 2 va trimite astronauţi pe orbita Lunii în 2023. Odată cu Artemis 3, capsula Orion se va conecta la viitoarea staţie orbitală lunară Gateway. Orion va transporta la bordul staţiei lunare echipaje de astronauţi – care vor coborî apoi pe Lună cu ajutorul unui alt vehicul -, înainte de a îi readuce pe Pământ.

Data iniţială a acelei etape, anul 2024, ar putea fi dificil de respectat, din cauza unor chestiuni bugetare asociate programului american ce vizează dezvoltarea modulului de alunizare. Directorul ESA, Jan Worner, a declarat marţi într-o informare de presă că acea dată „ar putea să nu fie realizabilă”, declarându-se însă „convins că acel eveniment (coborârea astronauţilor pe Lună, n.r.) ar putea avea loc în intervalul 2025-2026”.

Misiunile ulterioare, Artemis 4, Artemis 5 şi Artemis 6, vizează dezvoltarea staţiei orbitale Gateway, care va include elementele europene de comunicaţii şi de alimentare Esprit şi modulul de locuit i-Hab.

Modulele de serviciu europene sunt construite de Airbus la Bremen, în Germania, cu participarea a 10 ţări din Europa. Primul modul, conceput pentru misiunea Artemis 1, a fost livrat către NASA în 2020 şi integrat în capsula Orion în luna decembrie.

Prin această participare, industriei spaţiale europene i se încredinţează „o parte foarte importantă a misiunii”, a declarat Jan Worner.

Este pentru prima dată când NASA încredinţează unor industrii din străinătate sarcina de a furniza un element situat „pe drumul critic” al unei misiuni, urmărind o creştere a siguranţei vieţii astronauţilor.

ESA a câştigat în renume datorită ATV-urilor sale – a căror construcţie a fost coordonată de Airbus -, navele sale de tip cargo care au asigurat aprovizionarea echipajelor prezente la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) între 2008 şi 2015.

Modulul de serviciu (ESM) al capsulei Orion moşteneşte expertiza producătorilor europeni în acest domeniu.

Implicarea ESA în programul Artemis oferă agenţiei europene garanţii în privinţa participării astronauţilor europeni la acest program. „Ne-am securizat deja trei locuri pentru participarea la staţia orbitală Gateway”, a declarat David Parker, directorul departamentului de explorare spaţială cu echipaj uman din cadrul ESA.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că la următoarea ședință a CCR se va închide acest subiect
Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraților este jalon în PNRR, de care depinde peste 200 de milioane de euro. Sper că ...
Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat......
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Donald Trump susține că tarifele vamale pe care le-a impus au adus pacea în lume
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a apărat politica comercială şi a asigurat că tarifele pe care le-a impus ...
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
Alexandru Nazare: România va prezenta la Ecofin noua țintă de deficit, de 8,4% din PIB
România merge la Ecofin cu o voce clară: seriozitate, echilibru bugetar şi creştere economică, pentru încredere, pentru ...
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
Metroul de Otopeni: Lucrările la structura de rezistență a secțiunii sudice se apropie de pragul de 50%
În luna septembrie a continuat ritmul de lucru eficient care se derulează pe șantierul Magistralei 6 de metrou. Al doilea ...