Airbus va majora producţia modelului A320, după ce a înregistrat rezultate peste aşteptări în 2014
‘Cererea este clară: să ajungem la producerea a peste 60 de aparate pe lună. Există studii în desfăşurare’, le-a declarat jurnaliştilor şeful Airbus.
Vineri, compania a anunţat că, din 2017, va majora producţia avioanelor din familia A320 la 50 de aparate pe lună, după ce a înregistrat rezultate peste aşteptări în 2014.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că şi rivalul american Boeing intenţionează să majoreze producţia modelului său 737 până la 58 de aparate pe lună, de la 42 în prezent. Constructorul american doreşte ca, într-o primă fază, să ajungă la o producţie de 52 de avioane pe lună în 2018.
Tom Enders a mai afirmat că, din 2017, Airbus ar urma să înregistreze avantaje de pe urma aprecierii dolarului, scrie Agerpres.
Anul trecut, profitul net al Airbus a urcat cu 59%, deoarece livrările record de avioane au compensat costurile de 551 de milioane de euro, rezultate în urma întârzierii programului de dezvoltare a avionului militar de transport A400M.
Constructorul aeronautic european a înregistrat în 2014 un profit net de 2,34 miliarde de euro (2,62 miliarde de dolari), faţă de 1,47 miliarde de euro în 2013.
Din 2016, Airbus va reduce producţia modelului A330 la şase aparate pe lună, de la zece în prezent. Cererea pentru modelul A330 a încetinit după anunţarea modelului mai performant A320neo.
În 2014, Airbus a livrat 629 de avioane comerciale, mai multe decât în 2013, dar sub numărul de aeronave livrate de Boeing anul trecut, respectiv 723.
Constructorul aeronautic european se aşteaptă anul acesta la ‘livrări în creştere’, în timp ce Boeing are ca obiectiv să furnizeze 750 – 755 de avioane comerciale în 2015.
Livrările totale ale celor două companii au urcat anul trecut cu 6% la nivelul record de 1.352 aeronave, fapt care a reflectat creşterea rapidă a Asiei ca important centru global al aviaţiei. În acelaşi timp, unii analiştii avertizează că în acest an livrările nu vor mai atinge acest nivel din cauza încetinirii creşterii economiei mondiale.
În schimb, grupul european s-a aflat, anul trecut, pe primul loc la comenzi, cu 1.456 de contracte semnate, faţă de 1.432 consemnate în dreptul celor de la Boeing. În 2013, Airbus a înregistrat 1.503 comenzi.
Cele două companii se bazează pe noile modele – Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A350 – pentru a-şi majora câştigurile şi pentru a face faţă cererii din partea operatorilor aerieni.