Airbus va prelua diviziaBombardier care produce avioanele serie C, până în luna iulie

Economica.net
16 03. 2018
bombardier_c_series_67584934867_97086700

Aprobarea autorităţilor anti-trust va fi acordată mai devreme decât estimau cele două companii, deoarece nu există probleme legate de concurenţă, susţin sursele.

Finalizarea mai rapidă a acordului ar permite Airbus să înceapă să comercializeze avioanele C-Series alături de propriile sale modele din familia A320 la Farnborough, cel mai mare Salon aeronautic din lume, care începe în 16 iulie.

Deşi analiştii se aşteptau ca evenimentul care se desfăşoară în sud-vestul Londrei să fie dominat de Boeing, care urma să lanseze un nou avion de mărime medie, numit 797, se pare că firma americană va avea nevoie de mai mult timp pentru producerea acestui model.

În octombrie, Airbus a acceptat să achiziţioneze o participaţie majoritară la CSeries Aircraft Limited Partnership, divizia grupului canadian Bombardier care produce şi vinde avioanele C-Series. Tranzacţia nu generează costuri pentru Airbus, care obţine 50,01% din CSeries Aircraft Limited Partnership, au anunţat cele două companii.

Deşi Bombardier va pierde controlul diviziei, unde a investit şase miliarde de dolari pentru dezvoltarea avioanelor, asocierea cu Airbus va fi benefică datorită reducerilor de costuri şi a reţelei de vânzări mai bune.

Pentru avioanele cu 110 şi 130 de locuri, Bombardier nu avea nicio comandă în următoarele 18 luni, iar în SUA compania canadiană este ameninţată de o posibilă taxă vamală de 300% pentru avioanele serie C, în urma plângerilor Boeing.

Şeful Airbus, Tom Enders, a declarat că firma s-a oferit să asambleze unele aeronave destinate operatorilor aerieni americani la fabrica sa din Alabama, SUA, astfel încât Bombardier nu va mai putea fi acuzată că primeşte subvenţii de la statul canadian şi astfel face concurenţă neloială.

Avioanele serie C concurează cu Boeing 737 şi Airbus A320.

În februarie, Guvernul canadian a anunţat că acordă împrumuturi de 372,5 milioane de dolari canadieni (297 milioane de dolari SUA) pentru avioanele serie C şi un alt program aeronautic al Bombardier.