AirHelp: Pasagerii români puteau cere compensaţii de 34 de milioane de euro de la companiile aeriene în ultimii trei ani

28 09. 2017
avion_pasageri_76708900

Trei prieteni din Danemarca au avut o întârziere de zbor când se întorceau din Bali. Au căutat să aplice pentru compensaţii, dar procesul a mers foarte greu. Având cunoştinţe în tehnologie, danezilor le-a venit ideea de a pune la punct un sistem care să ajute pasagerii zborurilor întârziate sau anulate să-şi recupereze banii, iar în 2013 AirHelp a luat fiinţă în SUA. Start-up-ul a fost finanţat de incubatorul Y Combinator. 

De mai puţin de o lună, AirHelp şi-a făcut intrarea pe piaţa din România anul acesta, odată cu probleme care au apărut în urma anulării mai multor zboruri ale TAP Portugal. De atunci şi până în prezent, AirHelp a primit peste 200 de cereri de compensaţii, din care jumătate doar pentru zborurile anulate de compania din Portugalia. 

„La prima problemă cu zborurile TAP Portugal am avut o rată de aplicare sub 10%. La cea din urmă, rata s-a dublat. Iar în prezent, din cauza anulărilor zborurilor Ryanair din septembrie și octombrie, avem de trei ori mai mulți pasageri care cer despagubiri. În acest caz, persoanele afectate pot primi compensații de până la 400 de euro, indiferent de prețul plătit pe biletul de avion dacă Ryanair nu le-a anunțat de anulare printr-un mesaj personal, nu comun către baza de date, cu cel putin 14 zile înainte de decolare”, spune Ștefan Radu, country manager pe România al AirHelp.

Pasagerii care pleacă din România au la dispoziţie o perioadă lungă de timp în care pot cere compensaţii. Aceasta este de trei ani, comparativ cu Franţa, unde termenul este de un an. În ultimii trei ani, pasagerii români ar fi putut încasa compensaţii de aproximativ 34 de milioane de euro. Sunt trei motive pentru care pot aplica pentru compensaţii: zbor întârziat, anulat sau refuzul la îmbarcare. 

Cum funcţionează AirHelp 

Dacă aţi zburat în ultimi trei ani şi aţi avut întârzieri sau anulări ale zborurilor, atunci puteţi descărca aplicaţia AirHelp, disponibilă pe Android şi IOS. Se introduce apoi numărul de pe tichetul de îmbarcare sau se poate scana. Iar aplicaţia îi va spune utilizatorului dacă zborul este sau nu eligibil pentru a putea cere compensaţie. Pentru cei care zboară des, există şi opţiunea de a importa calendarul Google pentru a putea fi verificate toate zborurile. Dacă zborul este eligibil pentru compensaţii şi utilizatorul doreşte să meargă mai departe, trebuie să semenze electronic că este de acord. 

De acolo, cererea este procesată, iar soluţionarea poate dura între şase şi opt săptămâni. Dacă pasagerul primeşte compensaţie, care în unele cazuri poate ajunge chiar şi la 600 de euro, atunci AirHelp va încasa un comision de circa 25% din valoarea totală. 

31.000 de români pot cere compensaţii de 9 milioane de euro 

356 de curse au creat probleme unui număr de aproape 31.000 de pasageri români până la sfârşitul lunii august, mai arată datele AirHelp. Dacă toți acești pasageri ar aplica pentru despăgubire, așa cum sunt îndreptățiți, conform Directivei Europene nr.261/2004, suma ce ar trebui achitată de către operatorii aerieni s-ar ridica la aproape nouă milioane de euro.

Cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din România a fost 18 august, dată la care erau programate 285 de zboruri cu plecare din România. Dintre acestea, 29 au avut întârzieri între 15 și 180 de minute, două au avut întârzieri mai mari de trei ore, respectiv alte două au fost anulate. Din aproximativ 34.000 de pasageri din acea zi, 450 sunt eligibili pentru compensații, sumele totale fiind de aproape 138.000 de euro pentru cele patru zboruri. 

AirHelp este lider mondial în obținerea compensatiilor pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. De la înfiinţare, compania a ajutat peste trei milioane de pasageri să primească despăgubiri, în valoare de peste 160 de milioane de euro, la nivel mondial. AirHelp are reprezentanțe în Europa, Asia și America de Nord, care deservesc 30 de țări, oferind asistență în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajați la nivel mondial.