Ajungem la 1.000 de euro/MWh? Nou record de preț spot orar la energie electrică în România și joi seară, avem din nou cel mai mare preț din Europa

17 07. 2024
bec

Energia cu livrare mâine, 18 iulie, în intervalele orare 20 și 21 ale zilei, deci atunci când nu există energie din surse fotovoltiace și se înregistrează vârful de consum de seară, s-a tranzacționat și azi pe piața pentru ziua următoare (PZU), la prețuri de peste 4.000 de lei/MWh, potrivit datelor operatorului pieței, OPCOM.

Cel mai mare preț orar este întregistrat la ora 12.00, când s-a ajuns la uluitorul nivel de 4.551 de lei/MWh, adică 916 euro/MWh. Este cel mai mare preț orar din acest an din România (cel puțin) iar acesta este al șaptelea record consecutiv – prețul devine comparabil cu recordurile atinse în august 2022, momentul de apogeu al crizei energetice în România.

Și, după cum se vede, din grafic, chiar dacă volumul tranzacționat în acea oră a fost mai mic, el este totuși semnificativ – 2.800 MWh.

Precedentul record al anului a fost atins pentru energia spot cu livrare azi 17 iulie (4.301 lei), iar celelalte tot în această lună.

Ca de obicei în ultimele zile prețul crește extraordinar de mult în orele de seară, iar, în intervalul orar în care am înregistrat acest record de preț, prin mecanismul de cuplare exportăm energie electrică spre  Ungaria, la o putere de 885 MW, dar importăm din Bulgaria, la 1.710  MW (valoarea maximă posibilă comercial la acea oră) – singurele piețe din mecanismul de cuplare cu care avem conexiune fizică. Situația este identică de fapt cu cea din ultimele zile, cu mențiunea că au crescut fluxurile spre Ungaria.

Și mâine prețul energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare este cel mai mare din Europa (preț mediu al zilei de 245 euro/MWh). Prețuri mari și comparabile cu al nostru mai sunt în Ungaria, Serbia și Bulgaria (237-244 euro/MWh) dar interesant este că, cel puțin pentru energia cu livrare mâinem Grecia, care tradițional avea prețuri similare, pare că s-a “decuplat” parțial, prețul mediu al zilei coborând la  154 de euro.

În orele de vârf de seară, România nu își poate asigura necesarul de energie electrică, pe fondul unui conum mai ridicat cauzat de caniculă, dar care este totuși sub ce s-a mai întâlnit în anii trecuți. Aseară, de exemplu, la un consum instantaneu în vârf de 8.400 MW, producția națională nu asigura decât 6.300 MW.

Guvernul a solicitat acum două zile cetățenilor să nu folosească aparatele electrocasnice mari consumatoare de energie electrică seara, atunci când este vârf de consum, și să nu țină aerul condiționat la temperaturi foarte scăzute, după cum a comunicat Ministerul Energiei după ședința Comandamentului de Vară, care a avut loc azi pe fondul consumului crescut de energie electrică din cauza caniculei.

„Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiționat: setați termostatele aparatelor de aer condiționat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea rețelei”, arată comunicatul.

Citește și: