Ajutoare în bătaie de joc. 16 lei pentru încălzirea de iarnă VIDEO

Mehedinţenii care au mers să-şi ridice ajutoarele pentru lemne au avut surpriza să constate că sumele de bani acordate de autorităţi nu depăşesc 16 lei de persoană.
Economica.net - joi, 29 dec. 2011, 16:21

La Drobeta Turnu Severin, zeci de oameni au aşteptat la – 3 grade celsius ca să primească ajutorul pentru lemne pe luna noiembrie. Când au ridicat banii de la ghişeu, nu le-a venit să creadă: 16 lei.

1.800 de oameni beneficiază de ajutorul pentru lemne în judeţul Mehedinţi, dar mulţi dintre ei s-au simţit umiliţi joi dimineaţa.

Oamenii au plecat de la serviciu sau au venit de la kilometri distanţă ca să-şi ia banii pentru ajutoare, iar la ora 8 dimineaţa formaseră deja un rând destul de mare. Când au ajuns la ghişeu au fost uluiţi să constate că ajutorul este incredibil de mic.

20 de lei am primit. Nici două pachete de ţigări. Şi am dat 14 milioane pe maşina cu lemne„, a spus unul dintre cei care a stat la coadă.

Cei mai norocoşi au plecat acasă cu puţin peste 50 de lei, pentru toată familia.

„Dacă aş sta în lemnele astora aş muri de tot de frig în casă”, a fost concluzia unanimă a celor care au stat la coadă.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...