Ajutor de stat de peste trei milioane de euro pentru antreprenorii din industria prelucrătoare

01 11. 2022
industrie 574845756

Termenul până la care pot fi depuse proiectele este 16 decembrie 2022, urmând apoi analiza dosarelor, timp de o lună, scrie Agerpres.

„Este pentru prima dată când, după 30 de ani, reuşim să demarăm un proces de finanţare a investiţiilor în industria prelucrătoare, care are un aport în economia românească şi un impact semnificativ în dezvoltarea economică în anii următori. În maximum şase luni ne aşteptăm ca aceste proiecte să fie demarate, să avem primele rezultate în economie”, a spus Spătaru.

Valoarea investiţiei pentru proiectele eligibile este de cel puţin 3 milioane de euro, iar reprezentanţii ministerului se aşteaptă să primească până la 20 de cereri printr-o astfel de schemă.

„Este eligibilă orice companie înregistrată în România, chiar şi companii mici şi mijlocii. Important este ca valoarea proiectului să fie de cel puţin 3 milioane de euro”, a precizat oficialul guvernamental.

Valoarea totală a schemei este de 300 de milioane de euro în doi ani: 150 de milioane de euro pentru anul acesta şi 150 pentru cel viitor.

„Ne dorim ca această schemă să fie multianuală, pe 4-5 ani şi să creştem bugetul ei din 2023”, a continuat ministrul.

Alte două scheme de ajutor de stat vor fi lansate din 14 noiembrie şi începutul lunii decembrie, respectiv schema de minimis pentru creşterea competitivităţii şi cea pentru economia circulată.

„Vom finanţa sectoare importante şi vom dezvolta în România sectoare care până acum nu au beneficiat de instrumente financiare”, a subliniat Spătaru.