Ajutor pentru producătorii de roşii şi usturoi din România. UE a aprobat creșterea bugetului pentru sprijinirea producătorilor cu 54,4 milioane de euro

19 07. 2024
rosii usturoi 5346568

Amendamentele au fost aprobate în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 şi modificat în 20 noiembrie 2023 an şi pe 2 mai 2024, scrie Agerpres.

În privinţa amendamentului, România a făcut notificări în legătură cu majorarea bugetului total cu 54,4 milioane deeuro (270,7 milioane de lei) şi creşterea sumelor de ajutor individual pentru beneficiarii măsurii.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, se spune în comunicat.

Schema originală fusese aprobată de Comisia Europeană în 22 februarie 2024 (SA.112600). Conform schemei, ajutorul constă în sume limitate de ajutor, acordate sub formă de granturi directe. Măsura vine în sprijinul producătorilor de tomate în spaţii protejate, precum sere, precum şi producătorilor de usturoi.