Ajutor umanitar american în valoare de 225 de milioane de dolari pentru refugiaţii sirieni

Economica.net
18 06. 2013
siria1_42990700

Această nouă donaţie, care va permite furnizarea de apă, hrană şi adăposturi, va ridica la aproximativ 600 de milioane de euro suma totală a ajutorului american pentru refugiaţi, le-a spus jurnaliştilor adjunctul consilierului american pentru securitate Ben Rhodes.

ONU a lansat recent un apel la ajutor, reclamând 3,9 miliarde de euro pentru Siria, după care a anunţat că bilanţul războiului din această ţară, care durează din martie 2011, este de 93.000 de morţi.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat la începutul lui iunie că va mobiliza suma suplimentară de 400 de milioane de euro pentru a a veni în ajutorul victimelor.

UE se prezintă ca principalul donator umanitar, cu suma de 840 de milioane de euro mobilizată înaintea acestui ultim anunţ.

Peste 1,6 milioane de sirieni au fugit din calea luptelor ce se dau în ţara lor şi s-au refugiat în ţări vecine, ca Iordania, Liban sau Turcia.