Ajutorul de 100 de milioane de euro pentru TAROM a fost validat de Guvern

Guvernul a validat azi, 23 mai 2024, ajutorul de stat pentru compania TAROM, în valoare de aproape 100 de milioane de euro.
Ion Dobreanu - joi, 23 mai 2024, 14:33
Ajutorul de 100 de milioane de euro pentru TAROM a fost validat de Guvern

„Am aprobat astăzi în ședința de Guvern ajutorul de stat pentru TAROM!
Acest ajutor, cu valoare de 471,04 milioane de lei, este acordat în baza unei decizii emise de Comisia Europeană în data de 29 aprilie 2024.
Suma alocată are următoarele destinații:
– până la 214,3 milioane de lei reprezintă ajutor de restructurare care se propune a fi acordat sub forma de capitalizare în anul 2024;
– 12,51 milioane de lei reprezintă majorarea de capital social efectuată în anul 2023;
– 244,22 milioane de lei reprezintă împrumutul acordat ca ajutor de stat individual pentru salvare în anul 2020 și dobânzile aferente actualizate.
#TAROM va utiliza cele 214,3 milioane de lei (cu destinație de capital de lucru) pentru acoperirea deficitului de lichiditate și echilibrarea financiară a companiei în anul 2024. Prin aceste operațiuni se va crea contextul rentabilizării companiei și trecerii acesteia pe profit încă din 2024.
Decizia de astăzi reprezintă un pas important pentru salvarea companiei TAROM, un brand național și internațional cu tradiție în domeniul aviatic”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Din suma totală de 474.193 mii lei (95,3 milioane de euro), până la 246.451 mii lei (49,53 milioane euro) reprezintă ajutorul individual de salvare deja acordat în 2020, sub formă de împrumut în cuantum de 175.952 mii lei, la care se adaugă dobânzile aferente, actualizate la data Deciziei Comisiei Europene C(2024) 2968 final /29.04.2024 şi care, prin aprobarea planului de restructurare şi în baza Deciziei Comisiei Europene, se transformă în ajutor de restructurare.

„În conformitate cu dispoziţiile articolului 7 alineat (4) din OUG 12/20202 , de la data Deciziei Comisiei Europene se stinge obligaţia de restituire de către Compania Tarom a împrumutului şi a costurilor aferente şi implicit a reîntregirii veniturilor din privatizare”, se precizează în nota de fundamentare.

Potrivit documentului menţionat, restul sumei, respectiv până la 227.742 mii lei (45.77 milioane euro) reprezintă ajutor de restructurare care se acordă sub formă de capitalizare, fiind utilizat pentru finanţarea deficitului de lichiditate cu care se confruntă Compania Tarom pe perioada implementării planului de restructurare.

„Menţionăm că în prezent, în baza Deciziei nr. C(2020) 6910 final – State Aid SA.56810 (2020/N) – Romania COVID-19: Aid to Tarom şi a OUG 139/2020, Compania Tarom beneficiază de un ajutor de stat pentru acoperirea daunelor cauzate de pandemia COVID-19 în anul 2020, acordat sub formă de garanţie de stat emisă de Ministerul Finanţelor, pentru un împrumut în valoare de 19,33 milioane euro, contractat pentru perioada 2021 – 2026 de la Banca Transilvania”, se mai arată în nota de fundamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...