Ajutorul de minimis: Aproape 7.100 firme, în etapa următoare. Banii ajung pentru 1.100 IMM-uri
IMM-urile au putut să depună cereri pentru ajutorul de minimis în perioada 15 ianuarie, ora 10:00, 24 ianuarie, ora 20.00, interval în care au fost încrise în program 7.138 de firme. Dintre acestea, 7.082 au obţinut punctajul minim, de 60 de puncte, pentru a trece în etapa de verificare a dosarelor, potrivit datelor Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT).
Ajutorul de minimis pentru IMM-uri, în cuantum de maxim 100.000 de euro, acoperă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare, iar perioada de acordare este de doi ani fiscali.
Cele mai multe înscrieri în program s-au făcut în Bucureşti (927 IMM-uri), Cluj (474 IMM-uri), Timiş (357 IMM-uri) şi Bihor (345 IMM-uri).
IMM-urile trebuie să menţină locurile de muncă existente la data înregistrării cererii de finanţare şi să creeze până la finalizarea investiţiei, dar şi să menţină ulterior pentru o perioadă de trei ani locurile de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni.
Autorităţile estimează că vor beneficia de aceste ajutoare cel puţin 1.111 de IMM-uri, dacă toate solicitările ar viza nivelul maxim al ajutorului de minimis.
Ajutoarele se vor acorda pe baza unor punctaje şi nu pe principiul primul venit-primul servit.
Punctajul acordat IMM-urilor la înscriere este următorul: pentru producţie – 35 de puncte, la învăţământ, ştiinţă, cercetare – 30 puncte, iar pentru servicii, sănătate, asistenţă socială, cultură şi artă – 20 puncte. Microîntreprinderile primesc 15 puncte, întreprinderile mici – 10 puncte, iar cele mijlocii – 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare, vizează numărul de persoane angajate. Astfel, pentru un angajat firma primeşte 15 puncte, pentru două locuri de muncă nou create – 20 de puncte, 3 locuri de muncă – 25 puncte, 4 locuri – 30 puncte şi cinci locuri – 35 de puncte.
Cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, iar punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte. Din totalul cererilor înregistrate, 843 au avut punctaj maxim.
După înscriere, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanţe.
Ministerul Finanţelor a decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis derulată în august anul trecut şi reclamată de mai mulţi înreprinzători să fie anulată şi reluată pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea procesului.
La acea dată, mai mulţi întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanţelor au reclamat că secţiunea dedicată schemei de minimis s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecţie a fost declarat închis, aceştia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.
Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT „era deja atinsă”.
Bugetul pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiţii este de 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015.