Al doilea angajat al Rompetrol rănit în incidentul de săptămâna trecută de la Rafinăria Midia a decedat astăzi

Compania Rompetrol a anunțat că în cursul acestei zile, starea de sănătate a angajatei Rompetrol Rafinare rănită pe 13 mai într-un incident la Petromidia și care era internată în Spitalul Județean Constanța, s-a agravat semnificativ și, în ciuda eforturilor susținute depuse de personalul medical, a decedat.
Ion Dobreanu - joi, 18 mai 2023, 19:29
Al doilea angajat al Rompetrol rănit în incidentul de săptămâna trecută de la Rafinăria Midia a decedat astăzi

Soeciatea își exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniți în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalația de Polipropilenă (PP), secția de granulare. Primul angajat rănit în incident a murit în aceeași zi.

Rompetrol Rafinare susține că este în contact permanent cu autoritățile competente care investighează incidentul, oferind tot suportul în vederea identificării cauzelor producerii acestuia.

„În contextul anchetelor demarate și pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi și asupra tuturor angajaților Grupului, dar și pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părților implicate să dea dovadă de răbdare și întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigațiilor și finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt.

Rompetrol Rafinare a fost, este și va fi, în continuare, preocupată de adoptarea și supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă și a măsurilor de siguranță, astfel încât derularea activităților din cadrul rafinăriilor Petromidia și Vega să se desfășoare în condiții de siguranță”, se precizează în informarea trimisă de companie.

Citește și:

 

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...