Semn rău: Al doilea cel mai mare fond străin de investiţii de la Bursă reîncepe vânzările discrete
Pachetul vândut de Artio International Equity Fund a fost vândut în 31 iulie şi nu valorează mai mult de 4.000 de lei, dar operaţiunea poartă marca discreţiei prin care investitorii ies dintr-o investiţie.
Artio Global Management este, prin fondurile pe care le administrează, unul dintre cei mai mari investitori străini de la Bursa din Bucureşti, unde are o expunere de peste 152 de milioane de dolari, potrivit celei mai recente raportări.
Cel mai mare investitor instituţiona străin de la Bursa de Valori Bucureşti este Grupul Elliott Associates, care are 13% din Fondul Proprietatea.
Artio Global Management este o filială a Artio Global Investors INC, care este listată la Bursa din New York, unde valorează 186 de milioane de dolari.
România a atras 2,2% din activele Artio International Equity Fund, cele mai mari participaţii fiind la BRD (aproape 42 milioane dolari), OMV Petrom (SNP, 32 mil. dolari), producătoarea de medicamente Zentiva (SCD, SCD, mil. dolari), Impact Developer & Contractor Bucureşti (IMP, 0,97 mil. dolari) şi Compa Sibiu (CMP, 0,5 mil. dolari).
Artio International Equity Fund mai are pachete de acţiuni şi la Dafora Mediaş (DAFR) şi la Boromir Prod Buzău (Spicul, SPCU) Buzău,
Un alt fond, Artio International Equity Fund II, are detineri SNP de peste 43 de milioane de lei şi de aproape 29 mil. dolari la BRD.
Cemacon Zalău (CEON) este un mare producător de cărămizi („blocuri ceramice“), cu afaceri de peste 27 de milioane de lei, care în 2011 a fost la al doilea an consecutiv de pierderi (7 milioane de lei). Deprecierea leului îi va afecta sarcina datoriei, peste 90 % din aceasta fiind în valută.
Cemacon mai valorează la bursă doar 5 milioane de lei, de patru ori mai puţin ca în urmă cu un an. Cel mai mare acţionar al Cemacon este societatea de brokeraj SSIF Broker Cluj Napoca, cu peste 12% din acţiuni.