Al doilea oraş din România care ar putea cumpăra autobuze turceşti Otokar

28 07. 2019
otokar_emc_testcenter_93550800

Compania Otokar este interesată de licitaţia organizată de Primăria Râmnicu Vâlcea pentru achiziţia a şapte autobuze urbane.

Producătorul turc este însă nemulţumit de unele condiţii din caietul de sarcini, astfel că pe 10 iulie a formulat o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Rămâne de văzut dacă CNSC va admite contestaţia, astfel încât Otokar să poată participa la licitaţie.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor la această licitaţie este 5 august 2019, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Cu o valoare estimată de 12,07 milioane de lei, contractul pentru autobuze din Râmnicu Vâlcea este mult mai mic faţă de cel câştigat în Bucureşti, de 458 milioane de lei.

Oraşul din Oltenia însă al doilea din România care a atras interesul turcilor de la Otokar, după Bucureşti. Producătorul turc a lipsit de la alte licitaţii pentru autobuze din România, după ce a participat şi a câştigat licitaţia organizată de Primăria Capitalei.

Primarul general Gabriela Firea a semnat în iunie 2018 contractul pe achiziţia a 400 de autobuze diesel Euro 6 cu firma câştigătoare Otokar. Noile autobuze turcoaz, dotate toate cu aer condiţionat, au început să fie introduse în circulaţie în Capitală încă de anul trecut.

Otokar, lider în domeniul autobuzelor în Turcia, este parte a celui mai mare grup industrial turc, Koç, care deţine mai multe mărci de electrocasnice şi electronice, cum ar fi Arctic, Beko şi Grundig. 

Otokar are o capacitate anuală de producţie de 12.600 vehicule, din care 5.000 de autobuze/autocare. Suprafaţa alocată activităţii de producţie se întinde pe 552.000 metri pătraţi. Compania are 2.200 angajaţi şi 300 de distribuitori şi puncte de service.

Turcia a devenit liderul regional al industriei de autobuze, depăşind în acest domeniu ţările industrializate din vestul Europei. Astfel, 4 din 10 autobuze care circulă în Europa provin din Turcia.