Al patrulea mandat consecutiv pentru Aurel Şaramet în Consiliul de administraţie al AECM
Reinnoirea mandatului in anul 2013 reprezintă recunoasterea eforturilor intreprinse si a rezultatelor obtinute de conducerea FNGCIMM in facilitarea traversarii crizei economice si in consolidarea parteneriatului cu IMM-urile si institutiile de credit din Romania, precum si contributiei aduse la activitatea de ansamblu a AECM (Asociaţia Europeană a Societatilor de Garantare).
Incepand din anul 2009, in calitatea de membru al Consiliului de administratie al AECM, presedintele FNGCIMM coordoneaza activitatea Grupului de lucru al AECM pentru fondurile structurale.
Lucrarile Adunarii generale a AECM sunt urmate in data de 21 iunie 2013 de Seminarul anual AECM-2013 cu tema „Programele UE de sprijin pentru IMM si cadrul privind ajutorul de stat in urmatoarea perioada de programare” (2014-2020).
Despre AECM:
Înfiinţată în anul 1992, Asociaţia Europeană a Societatilor de Garantare – AECM este cea mai puternica organizaţie profesionala, neguvernamentală, non-profit, cu sediul la Bruxelles (Belgia), care are ca obiectiv promovarea pe plan european si international a rolului economic al schemelor de garantare a creditelor pentru IMM-uri, schimbul de experienţă şi de bune practici între instituţiile membre şi reprezentarea intereselor acestora in raport cu institutiile UE si pe plan international. AECM este un partener de dialog permanent, cu rol consultativ în domeniul său de specialitate, al Comisiei Europene, în scopul sustinerii accesului întreprinzătorilor şi al IMM-urilor la finanţare. Din anul 2011 AECM are statut de observator in cadrul Grupului de lucru OCDE pentru IMM-uri si antreprenoriat (OECD – WPSMEE).
În prezent AECM are 40 de membri, instituţii financiare specializate în garantarea creditelor din 20 ţări membre ale UE, din Muntenegru, Rusia si Turcia, care gestionează un portofoliu cumulat de garantii în valoare de aprox. 79,7 miliarde euro (la 31.12.2012).