Al-Qaida plănuia un atentat care să ‘schimbe cursul istoriei’

Reţeaua teroristă al-Qaida plănuia un atentat care să 'schimbe cursul istoriei', a dezvăluit vineri preşedintele Yemenului, Abd Rabbo Mansour Hadi, informaţiile despre acest plan obţinute de serviciile secrete americane conducând la începutul lunii la închiderea a numeroase ambasade ale SUA în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi la avertismente emise de Departamentul de Stat cu privire la riscul unor acţiuni teroriste în această regiune, relatează AFP citând surse apropiate de preşedinţia yemenită.
Economica.net - vin, 23 aug. 2013, 20:42
Al-Qaida plănuia un atentat care să 'schimbe cursul istoriei'

Potrivit acestor surse, şeful ramurii din Yemen a reţelei al-Qaida i-a promis un astfel de atentat liderului acestei reţele, Ayman al-Zawahiri, convorbirea telefonică dintre ei fiind interceptată de spionajul american. Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a informat pe omologul său yemenit despre discuţia dintre cei doi.

În convorbirea interceptată, şeful grupării al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa), Nasser Al-Whaychi, ce are baza în Yemen, i-a spus lui Zawahiri că ‘va auzi ceva ce o să schimbe cursul istoriei’, a afirmat preşedintele Hadi la o întâlnire cu ofiţeri ai poliţiei yemenite. El a mai precizat că, în urma interceptării respectivei discuţii, a fost dejucat un atentat de anvergură împotriva unui terminal de export de petrol din ţara sa.

La începutul lunii august, Departamentul american de Stat a emis un avertisment de călătorie în care a precizat că există un risc sporit de atentate al-Qaida, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În zilele următoare 19 misiuni diplomatice americane din această regiune au fost închise, printre care şi cea din Yemen. Numeroase alte ţări occidentale au decis la rândul lor să-şi închidă ambasadele de la Sanaa. Pe data de 11 august misiunile diplomatice americane au fost redeschise, cu excepţia celei din Yemen, care şi-a reluat activitatea 10 zile mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group trece la un profit net normalizat de 27,8 milioane de euro pentru primul trimestru din 2025, după pierderea din primele trei luni din 2024
Premier Energy Group trece la un profit net normalizat de 27,8 milioane de euro pentru primul trimestru din 2025, după pierderea ...
Premier Energy Group, un furnizor cheie de energie în Europa de Sud-Est, listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, raportează pentru primul trimestru al anului 2025 o creștere a......
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbaşu a ajuns la un progres de 8,75% pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiş
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbaşu a ajuns la un progres de 8,75% pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiş
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a transmis miercuri imagini de pe șantierul Autostrăzii Transilvania (A3), ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri iar valoarea tranzacţiilor a scăzut la 48,98 ...
Rusia acuză Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod isteric Washingtonului să susțină ultimele sancțiuni impuse împotriva sa
Rusia acuză Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod isteric Washingtonului să susțină ultimele sancțiuni ...
Rusia a acuzat miercuri Uniunea Europeană şi Regatul Unit că cer în mod "isteric" SUA să susţină sancţiunile adoptate ...