ALB: Piaţa de leasing ar putea creşte cu 15%-20% în 2016 dacă nu apar evenimente neprevăzute cum ar fi legea dării în plată

Economica.net
02 03. 2016
car_leasing_-_original_43296100

‘2015 a marcat, iar 2016 ne aşteptăm să marcheze o dezvoltare pozitivă pentru industria de leasing. Suntem în context favorabil: cu indicatorii macroeconomici suntem la cote maxime de încredere în consum, vedem dobânzi de referinţă bune, vedem încredere în rândul investitorilor locali în a-şi creşte afacerile. Toate aceste evoluţii ne îndreptăţesc să avem încredere în dezvoltarea leasigului. Dacă ne uităm la care sunt aşteptările analiştilor, ar trebui să vedem o creştere de 15% – 20% a pieţei de leasing la final de an’, a explicat Daniliuc în cadrul unei conferinţe de specialitate.

El a atras, însă, atenţia asupra faptului că au mai existat ani în care perspectivele erau bune la început, însă din cauza unor evenimente neprevăzute situaţia s-a inversat până la finalul anului.

‘Aş face o paranteză cu privire la darea în plată: de câte ori ne aflăm pe o curbă ascendentă, se întâmplă ceva. Având în vedere aşteptările, numai de darea în plată nu cred că ar fi trebuit să vorbim acum. (…) Vreau să temperez acest optimism, pentru 2016, pentru că am mai avut astfel de situaţii la început de an care nu s-au confirmat până la final. În 2010, erau aşteptări pozitive, dar a venit majorarea TVA care ne-a liniştit pe toţi. În 2012, aveam efecte pozitive, dar iarna prelungită a determinat mulţi clienţi să adreseze nevoi de refinanţare sau de restructurare. În mai ne-am mai revenit, dar în iunie – iulie a venit referendumul, apoi alegeri’, a mai spus Daniliuc.

Potrivit acestuia, piaţa de leasing este direct conectată la evoluţia PIB, iar efectul de multiplicare a creşterii economice în piaţa de leasing este de aproximativ 5 ori. ‘Deci aşteptările sunt pozitive, iar la o creştere economică de 3%-5%, cu un efect de multiplicare de 5 ori, ajungem la o creştere a pieţei de 15% – 20%’, a subliniat preşedintele ALB România.

Pentru 2016, una dintre priorităţile asociaţiei constă în comunicarea cu clienţii, pentru ca aceştia din urmă să beneficieze de consultanţă pentru a alege în cunoştinţă de cauză între leasing şi credit bancar, care sunt avantajele leasingului, cât şi cum ar trebui să îşi finanţeze afacerea, a mai spus Felix Daniliuc.