ALB: Plafonarea dobânzilor la credite va restricţiona accesul la finanţare a milioane de români

Plafonarea, în mod arbitrar, a dobânzilor la nivelul întregii pieţe de creditare poate avea ca efect limitarea accesului populaţiei la soluţii de creditare pentru nevoile personale, de bază, determinând, astfel, consecinţe negative asupra întregii economii, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB).
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 08:45
ALB: Plafonarea dobânzilor la credite va restricţiona accesul la finanţare a milioane de români

‘Deşi pare o măsură care ar trebui să aibă drept efect reglementarea pieţei de creditare în avantajul consumatorilor români, implementarea unui plafon pentru Dobânda Anuală Efectivă (DAE), fără a ţine cont de specificul fiecărui segment de creditare, ar putea avea consecinţe negative atât asupra consumatorilor, cât şi a întregii economii, fie că vorbim despre piaţa imobiliară, retail sau piaţa auto. Plafonarea, în mod arbitrar şi fără o consultare prealabilă a industriei financiare, a dobânzilor la nivelul întregii pieţe de creditare poate avea ca efect limitarea accesului populaţiei la soluţii de creditare pentru nevoile personale, de bază, ale acestor consumatori, cum ar fi: refinanţare, cheltuieli medicale, bunuri de folosinţă îndelungată, cheltuieli ocazionate de renovarea locuinţei sau cheltuieli cu educaţia copiilor’, precizează ALB.

În context, Asociaţia a trimis biroului permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare de prelungire a termenului până la care pot fi depuse amendamente la actul normativ care prevede plafonarea dobânzilor în condiţiile în care, potrivit ALB, termenul propus iniţial, 14 martie 2018, este mult prea scurt pentru a permite o analiză amănunţită şi o dezbatere informată.

Instituţiile financiare nebancare membre ALB, care au 1,7 milioane de clienţi activi, au acordat credite de consum noi în valoare de 5,2 miliarde lei în 2017, finanţând astfel nevoile diverse ale consumatorilor de diferite vârste şi niveluri de venit.

Membrii ALB acordă aproximativ 90% din totalul creditării nebancare din România.

Senatul a adoptat, recent, cu amendamente, propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la mega-proiectul de lege bugetară dorită de Donald Trump, înainte de votul final, care ar putea avea loc luni, scriu AFP și Agerpres. ...
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Șeful producătorului american de mașini electrice Tesla, Elon Musk, a anunțat pe rețeaua X, deținută tot de el, că ...
Veniturile Turciei din turism internațional au crescut cu 6%, la 9,4 miliarde de dolari
Veniturile Turciei din turism internațional au crescut cu 6%, la 9,4 miliarde de dolari
Veniturile Turciei din turismul internațional au crescut cu 6% în primul trimestru din acest an, la 9,4 miliarde de dolari, ...
Ucraina va părăsi Convenția de la Ottawa, care interzice utilizarea, depozitarea și producerea de mine antipersonal
Ucraina va părăsi Convenția de la Ottawa, care interzice utilizarea, depozitarea și producerea de mine antipersonal
Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care Ucraina va părăsi așa-numita Convenție de la Ottawa, un ...