Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Abrud, Cugir și Ciugud vor intra de la miezul nopții în carantină

Carantina zonală va intra în vigoare începând de la miezul nopţii de luni spre marţi, timp de 14 zile, în municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, oraşele Abrud şi Cugir şi comuna Ciugud, având în vedere situaţia epidemiologică din localităţile respective, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 16 nov. 2020, 16:13
Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Abrud, Cugir și Ciugud vor intra de la miezul nopții în carantină

„Vă informăm că în Monitorul Oficial nr.1085 şi 1086 din 16 noiembrie au fost publicate ordinele şefului DSU privind instituirea carantinării zonale în Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Abrud, Cugir şi Ciugud. Instituirea carantinei intră în vigoare din data de 17 noiembrie orele 0,00”, au transmis, luni seara, reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţul Alba.

Cu o zi înainte, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba a adoptat mai multe hotărâri în baza cărora a solicitat Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea ordinului Comandantului Acţiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 17 noiembrie, ora 00,00, a măsurii de carantinare a UAT-urile în cauză.

Astfel, odată cu instituirea carantinei, va fi strict interzisă intrarea/ieşirea din UAT-urile carantinate prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor va fi interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Ieşirea persoanelor din locuinţă va fi permisă doar pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz.

În intervalul orar 6,00-22,00 se va putea circula doar în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se vor putea deplasa în acest scop în intervalul 10,00 – 13,00, iar persoanele cu vârsta sub 65 de ani în intervalele orare 6.00 – 10.00, respectiv 13.00 – 20.00.

Oamenii vor putea ieşi din case pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, vor putea face deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală, cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice, respectiv în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru realizarea de activităţi agricole. Producătorii agricoli se vor putea deplasa pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Oficierea slujbelor religioase este permisă doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maximum 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a cel mult 20 de persoane. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maximum 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane.

Se interzic organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) în spaţii închise şi deschise, evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea.

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, cu excepţia activităţilor de preparare a hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru operatorii economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare în intervalul orar 5.00 – 20.00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop. De asemenea, se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate.

În zilele de sâmbătă şi duminică, centrul comercial tip Mall din Alba Iulia îşi va suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.

Rata de infectare era luni în Blaj de 10,83; în Alba Iulia, de 10,07; în Sebeş, de 8,44M în Cugir de 8,39; în Abrud de 6,41, iar în comuna Ciugud de 6,72.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...