Alba:Peste 500 de fermieri, obligaţi să restituie banii de la APIA pentru că au dat declaraţii false

Economica.net
11 01. 2013
avicola_gaini_ferma_pasari_73412100

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că 560 de fermieri din judeţ, respectiv crescători de ovine şi bovine, se află într-o situaţie dificilă deoarece trebuie să restituie subvenţiile primite în perioada 2007 – 2010 de la APIA, pe motiv că au dat declaraţii pe proprie răspundere false prin care susţineau că nu au datorii către bugetul statului.

Roman a spus că suma care ar trebui recuperată de APIA Alba de la cei 560 de fermieri se ridică la peste 6 milioane de lei, iar cea mai mare sumă pe care o are de restituit un fermier este de circa 400.000 de lei.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Alba, neregulile au fost descoperite în urma unui control al Curţii de Conturi, care a decis recuperarea sumelor plătite ca subvenţii către fermierii care au datorii către stat pe motiv că ar fi fost acordate ilegal. Decizia Curţii de Conturi a fost contestată de APIA Alba, apoi atacată în instanţă de instituţie, procesul fiind în prezent pe rol.

Florin Roman a afirmat că dacă APIA va pierde în instanţă acest proces, situaţia va deveni „explozivă” în judeţ deoarece instituţia va depune plângeri penale pentru fals în declaraţii pe numele fiecărui fermier şi ar duce la o aglomerare a instanţelor de judecată.

El a cerut public, vineri, ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să emită un act normativ prin care fermierii care vor dovedi că nu au dat dovadă de rea credinţă şi nu ştiau de datoriile pe care le au către stat să fie amnistiaţi fiscal.

„Eu fac un apel la actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, să emită un act normativ prin care aceşti fermieri să fie scutiţi de restituirea acestor sume, în cazul celor care fac dovada că pur şi simplu nu au ştiut că au debite restante”, a spus Florin Roman.