Alba: Şapte pârtii de schi sunt încă funcţionale la Şureanu, în Munţii Sebeşului

Economica.net
14 03. 2014
schi_44831200

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Turism al Consiliului Judeţean Alba, la Şureanu încă se poate schia, stratul de zăpadă bătătorită măsurând câţiva centimetri. Aceştia atrag însă atenţia că e nevoie de prudenţă deoarece există porţiuni de gheaţă, iarbă şi pietre pe multe pârtii.

‘Zona de off-piste este aproape inaccesibilă, întrucât stratul de zăpadă de tip powder este îngheţat şi insuficient’, au menţionat, vineri, reprezentanţii CJ Alba.

În ceea ce priveşte accesul spre Domeniul Şureanu, situat la 2.000 de metri altitudine, în extremitatea sudică a judeţului Alba, drumul între lacul Oaşa şi pârtii, în lungime de 18 kilometri, se află într-o stare tot mai dificilă, prezentând multe porţiuni cu noroi şi cu gropi.

În staţiunea Arieşeni, din Munţii Apuseni, aici deja nu se mai poate schia din cauza stratului insuficient de zăpadă, sezonul fiind practic închis.