Albalact ar putea acorda primele dividende din ultimii 14 ani, de 6,8 milioane lei
Potrivit informaţiilor de pe piaţa Rasdaq, existente din anul 2000, Albalact nu a mai acordat dividende până la propunerea din acest an.
Conducerea companiei propune acţionarilor un dividend brut de 0,0105 lei/acţiune, potrivit unui convocator AGA transmis, miercuri, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Raportat la cel mai recent preţ al acţiunilor la bursă, de 0,131 lei, randamentul dividendului brut este de 8%.
Propunerea de distribuire de dividende va fi discutată de acţionari într-o AGA programată pentru 29 aprilie.
Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru, Crisware Holdings (26,86%) şi Croniar Holdings Limited (15,67%).
În acţionariat se mai regăseşte fondul de investiţii RC2, înregistrat şi el în Cipru. Fondul deţine 25,45% din acţiunile Albalact.
Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut o cifră de afaceri de 247 milioane lei, nivel apropiat de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2011, şi cu un profit net în scădere cu 23%, la 2,7 milioane lei.
Acţiunile Albalact au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 0,77%, la 0,131 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 85,5 milioane lei (19,4 milioane euro).