Albalact intră puternic pe segmentul snackurilor de dimineaţă. Lansează cinci sortimente
Albalact, unul dintre principalii jucători locali de pe piaţa lactatelor intră agresiv pe piaţa snack-urilor de dimineaţă lansând sub brandul Zuzu cinci sortimente de iaurturi cu cereale şi nu numai. Este vorba despre Zuzu Bifidus -Iaurt natural şi fulgi de porumb, Zuzu Bifidus- Iaurt natural şi cocktail mix crocant, Zuzu Bifidus- Iaurt degresat şi cereale şi Zuzu Bifidus-iaurt natural şi mix de stafide, merişoare şi goji.
Preţul recomandat de vânzare al noilor produse este de 2,46 lei pentru iaurt degresat şi cereale şi de 2,75 lei pentru iaurt natural şi mix de stafide, merisoare si goji.
Compania mai are în portofoliu, tot sub brandul Zuzu, un iaurt natural cu cereale şi ciocolată şi iaurt dietetic cu cereale, ambele produse fiind lansate de companie în 2011.
Miza Albalact
Lansarea de noi produse este unul dintre punctele cheie ale strategiei Albalact pentru anul acesta, miza fiind realizarea unei cifre de afaceri de de 385 de milioane de lei, faţă de 343,8 milioane de lei anul trecut. „În anul 2013 se va investi într-o gamă largă de produse din brânză de vaci, iaurturi la pahar precum şi iaurturi cu fructe la pahar prezentate în premieră pe piaţă ca şi mod de ambalare. Se va acorda o atenţie deosebită diferitelor categorii de smântână”, se arată în raportul remis de companie Bursei de Valori Bucureşti.
De altfel, compania şi-a mărit portofoliul şi anul trecut când a introdus în magazine mai multe tipuri de iaurt la diferite gramaje sub brandurile Fulga şi Zuzu, dar şi prin lansarea unui brand nou: Fruzu sub „umbrela” căruia comercializează deserturi pe bază de iaurt cu fructe. Recent, producătorul a intrat şi pe segmentul ready to eat prin lansarea MBS-Mămăliguţă cu brânză şi smântână.
Detalii despre MBS aici:
Un mare producător de lactate român intră pe segmentul „ready meal”. Au lansat mămăligă cu brânză la cutie
Ce vând cel mai bine
Albalact produce în fabrica de la Oiejdea, judeţul Alba, brandurile Fulga, Zuzu, Rarăul, de Albalact şi Fruzu, iar cele mai multe vânzări sunt generate de produsele lactate. Mai precis, anul trecut, 73% din cifra de afaceri a companiei a fost generată de lapte, produse proaspete, brânză prospătă şi smântână, 16,3% de unt şi 1,23% de brânzeturi. „Produsele noi avute în vedere pentru exerciţiul financiar viitor (2013 n.red) vor fi în principal bazate pe diversificarea gamei de iaurturi şi a brânzeturilor”, se mai arată în raportarea companiei.
În primele trei luni ale acestui an, Albalact a raportat o cifră de afaceri de 102,4 milioane de lei şi un profit net de 2,68 milioane de lei.