Albalact va acorda dividende de 11,7 milioane de lei

Economica.net
21 04. 2015
albalact2_13579900

Dividendele brute vor fi plătite în termen de 5 luni de la data hotărârii.

Acţionarii companiei au mai aprobat în Adunarea Generală schimbarea destinaţiei acţiunilor achiziţionate de către societate în cadrul programului de răscumpărare aprobat prin în 2013. Astfel, acţiunile nu vor fi anulate, ci vor fi incluse într-un plan de opţiune pentru cumpărarea de acţiuni pentru top management-ul companiei, conform termenilor şi condiţiilor planului.

De asemenea, Albalact a anunţat că va continua demersurile şi formalităţile pentru mutarea pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, proces pentru care compania îndeplineşte criteriile tehnice solicitate.

‘În luna februarie, acţionarii companiei au aprobat în Adunarea Generală Extraordinară, cu unanimitate de voturi, admiterea la tranzacţionare a acţiunilor societăţii pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Hotărârea a fost luată în baza Legii 151/ 2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ, care va fi desfiinţată până în luna octombrie a acestui an’, se menţionează în comunicat.

Albalact a obţinut în 2014 o cifră de afaceri de 474,9 milioane de lei, cu 12% mai mare decât cifra de afaceri raportată în 2013 – 423,185 milioane lei, se arată în raportul financiar pe anul 2014, aprobat de acţionari în Adunarea Generală. Compania a înregistrat anul trecut un profit de 12,29 milioane lei, dintre care o parte îl reprezintă profitul rezultat din activităţi cu caracter excepţional, respectiv transferul activităţii de logistică din Albalact SA în compania Albalact Logistic SRL deţinută sută la sută de Albalact SA. De asemenea, în 2014, Albalact a investit aproximativ 8 milioane de euro în modernizarea şi extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Oiejdea din judeţul Alba.

Pentru anul 2015, Albalact şi-a bugetat o cifră de afaceri de 508,55 milioane lei.

Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact are peste 800 de angajaţi şi peste 6.000 de acţionari şi este listată la categoria Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.