Albalact vrea sa răscumpere 20% din capital, pachet evaluat la 19,4 milioane lei
Conducerea companiei a propus ca acţiunile să fie răscumpărate la preţuri cuprinse între 0,1 lei şi 0,16 lei şi în funcţie de banii disponibili. Astfel, raportat la cel mai mic preţ, Albalact ar plăti 13 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru titlurile respective, iar în funcţie de cotaţia maximă, pachetul ar costa 20,8 milioane lei (4,7 milioane euro).
În prezent, acţiunile Albalact sunt tranzacţionate la 0,1489 lei, preţ la care pachetul vizat este evaluat la 19,4 milioane lei.
Programul de răscumpărare se va derula în termen de cel mult 18 luni de la decizia AGA, iar titlurile cumpărate urmează să fie anulate şi capitalul social să fie diminuat cu valoarea acţiunilor respective.
Totodată, acţionarii au aprobat propunerea administratorilor privind înfiinţarea unei firme care să preia activitatea de logistică, inclusiv angajaţii. Albalact va fi asociat unic în cadrul noii firme.
Noua firmă ar urma să preia întreaga activitate de logistică a Albalact, respectiv transportul de marfă, depozitarea, parcul de maşini de transport marfă şi cele trei depozite din Ilfov, Dolj şi Suceava.
Potrivit deciziilor AGA, Albalact va scoate la vânzare un teren din Alba Iulia, în suprafaţă de 3.854 de metri pătraţi, pe care a funcţionat fosta autobază. Compania nu dă detalii despre preţul de vânzare.
Albalact a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 204,5 milioane lei (46,5 milioane euro), în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul a urcat într-un ritm similar, la 4,4 milioane lei (1 milioane euro).
Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru, Crisware Holdings (26,86%) şi Croniar Holdings Limited (15,67%).
În acţionariat se mai regăseşte fondul de investiţii RC2, înregistrat şi el în Cipru. Fondul deţine 25,45% din acţiunile Albalact.