Albumul postum al cântăreţei Amy Winehouse, în topul britanic de vânzări săptămânale

Economica.net
07 12. 2011

Albumul „Lioness: Hidden Treasures” conţine 12 piese. Unele dintre ele au fost înregistrate încă din 2002, dar niciuna dintre ele nu a apărut pe cele două albume de studio lansate de Amy Winehouse în timpul vieţii, informează Mediafax.

Albumul a fost lansat ieri şi se află deja în fruntea topului vânzărilor din Marea Britanie„, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al casei de discuri a cântăreţei, Island Records.

Albumul este pe cale să ajungă pe primul loc în topul vânzărilor din această săptămână„, au anunţat reprezentanţii Official Charts Company, care au precizat faptul că acest material discografic s-a vândut în aproximativ 70.000 de unităţi.

O parte din încasări vor fi donate Fundaţiei „Amy Winehouse”, înfiinţată de familia artistei britanice cu scopul de a-i ajuta pe tinerii dependenţi de alcool şi droguri să învingă această dependenţă.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri. Moartea ei a fost una „accidentală” – potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliţie -, cauzată de abuzul de alcool.

După moartea ei, „Back to Black”, al doilea şi ultimul ei album, reeditat, a doborât recordul de vânzări de discuri din Marea Britanie din secolul al XXI-lea. Acel record a fost la rândul lui doborât în această săptămână de albumul „21” al cântăreţei Adele.