Opinie ALDE: Guvernul ridică datoria publică la un nivel record, dar zecile de miliarde de euro împrumutate nu merg în susţinerea economiei
Iată mai jos postarea Alianței Liberalilor și Democraților:
„În doar 8 luni de zile, Orban și Cîțu ne-au dus cu nivelul datoriei guvernamentale (calculată conform metodologiei Maastricht) peste valoarea din 2015. Pe luna mai, conform datelor Ministerului de Finanțe, datoria guvernamentală a fost de 39,9%!
În perioada ianuarie – mai 2020, Cîțu și Orban au majorat datoria guvernamentală cu 4,7% față de anul 2019, când datoria guvernamentală a fost de 35,2%. Față de anul 2015, datoria guvernamentală a Guvernului Orban este cu 1,1% mai mare, 39,9% (mai 2020) față de 37,8% (2015).
Și asta nu e tot! Datoria publică (guvernamentală și locală), tot din datele furnizate de Ministerul de Finanțe, a explodat până la valoarea de 47% din PIB (46,8% mai exact în luna Mai 2020). Este cea mai mare valoare a datoriei publice din ultimii 20 de ani!
Acesta este rezultatul împrumuturilor făcute pe bandă rulantă de către Cîțu! Împrumuturi care însă nici azi nu știm unde merg, ce fac actualii guvernanți cu acești bani. Sigur este că toți banii împrumutați nu sunt folosiți pentru repornirea economiei, căci, în regiunea noastră, România are al doilea cel mai mic pachet de măsuri anticriză, cam 4,8% din PIB!
În schimb, în tot acest timp, Guvernul PNL toată ziua ne vântură soluția magică: „vor veni bani europeni”. Dar, până în momentul de față, nu s-a aprobat nimic! Sunt simple propuneri la nivelul Comisiei Europene. Chiar și în cazul în care se va aproba alocarea de fonduri europene, durata până la care banii vor ajunge în economia românească va fi foarte mare. În cel mai fericit caz 2021! Dar ce facem până atunci?
Guvernul PNL ne-a prezentat un program pentru anul 2030, însă ce facem acum, în 2020, și ce facem în 2021?
Noi credem că soluții care ar putea să contribuie la repornirea economică sunt. Una dintre ele, despre care a vorbit președintele ALDE, a fost preconizată de un mare economist liberal, Milton Friedman, și este sugestiv intitulată ”Helicopter money”.