ALEF Distribution devine unicul distribuitor al NetApp din Europa Centrală și de Est

Economica.net
18 04. 2019
netapp_social_share_1024x512_25078000

Noua colaborare vine ca parte a unei strategii de consolidare a rolului distribuitorilor și partenerilor NetApp în cadrul EMEA și va oferi clienților din Europa Centrală și de Est servicii performante și soluții specifice erei hybrid cloud.

Prin această colaborare vor fi oferite servicii locale specializate privind soluțiile de hybrid cloud, iar cu sprijinul ALEF Distribution vor fi rezolvate toate solicitările clienților din Europa Centrală și de Est. Cooperarea exclusivă a celor două companii nu numai că devine din ce în ce mai puternică în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Serbia sau România, dar se extinde și în zona Europei mediteraneene (Bulgaria, Grecia, Cipru și Malta).

”Am ales ALEF Distribution bazându-ne pe istoria parteneriatului de succes, precum și pe experiența lor în industrie și pe această piață”, a declarat Kristian Kerr, vicepreședintele NetApp Partners & Pathways EMEA.

”Parteneriatul și consolidarea relațiilor cu această companie sunt cruciale pentru strategia NetApp în Europa Centrală și de Est. Împreună vom oferi expertiză în domeniul hybrid cloud și multi-cloud pentru clienții noștri, oferindu-le acestora noi posibilități și, în același timp, un mediu profitabil și previzibil în care afacerile pot să prospere. NetApp este unul dintre cei mai importanți parteneri pentru noi și apreciem această colaborare. Ea ajută Grupul ALEF să furnizeze servicii complete de analiză, proiectare și implementare pentru soluții complexe profesionale în Europa Centrală și de Est”, a spus Milan Zinek, CEO al Grupului ALEF.

Lubomír Zlacký, director regional al Grupului ALEF, adaugă: ”Pentru noi este important să fim un distribuitor puternic care aduce valoare. Credem că, odată cu experiența noastră în regiune și cu ajutorul tehnologiilor noastre, vom ajuta NetApp să crească și să satisfacă nevoile clienților din Europa Centrală și de Est.”