Alegeri Bulgaria, rezultate parţiale: GERB – 30,7%, socialiştii – 27%
Partidul Socialist Bulgar (BSP) s-a clasat pe poziţia a doua, cu 27,02% din voturi, urmat de Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS, a minorităţii turce) – 10,59% şi Partidul naţionalist Ataka, cu 7,38%.
Potrivit datelor preliminare, niciunul dintre celelalte 41 partide şi alianţe care au participat la alegeri nu a reuşit să treacă pragul electoral de 4% pentru intrare în parlament. Aproape de acest prag s-au situat formaţiunea naţionalistă Frontul Naţional pentru Salvarea Bulgariei (3,73%), Mişcarea Bulgaria Cetăţenilor a fostului comisar european Meglena Kuneva (3,27%), precum şi conservatorii de la Democraţii pentru o Bulgarie Puternică, o formaţiune condusă de fostul premier Ivan Kostov (2,94%).
Deocamdată, Comisia Electorală Centrală nu a prezentat date cu privire la prezenţa la urne, dar potrivit agenţiilor de sociologie, aceasta se situează în jur de 53%, un pic mai scăzută decât la alegerile legislative din 2009.