Alegeri cruciale pentru supravieţuirea Ucrainei

Acesta este al şaselea scrutin prezidenţial de la proclamarea independenţei fostei republici sovietice în 1991. Învingătorul, ales pentru un mandat de cinci ani, va deveni al cincilea preşedinte ales al Ucrainei, Leonid Kucima, cel de-al doilea preşedinte al Ucrainei independente câştigând în două rânduri alegerile.

Numele celor 21 de candidaţi sunt înscrise pe buletinele de vot, dar doi au anunţat deja că se retrag din cursa prezidenţială.

Miliardarul prooccidental Petro Poroşenko este considerat marele favorit în sondaje cu peste 30% din intenţiile de vot, cu mult în faţa fostului premier Iulia Timoşenko (6%), figură centrală a ‘revoluţiei portocalii’ din 2004. În urma lor, ceilalţi 17 candidaţi sunt creditaţi cu mai puţin de 4% fiecare din opţiunile electoratului.

Scrutinul, apreciat drept crucial de către Occident şi ironizat de Rusia, care îl compară cu un exerciţiu de democraţie ‘în bubuitul tunurilor’, va începe la ora locală 08:00 (05h00 GMT) şi se va încheia la 20:00 ora locală (17h00GMT).

Nicio participare minimă nu este cerută pentru validarea scrutinului, în urma modificării în luna martie a legii electorale. Altfel spus, o eventuală imposibilitate de a deschide birouri de vot în zonele controlate de rebeli proruşi nu este de natură să invalideze scrutinul.

Dacă niciun candidat nu întruneşte peste 50 % din sufragiile exprimate, al doilea tur este prevăzut să aibă loc după trei săptămâni, în 15 iunie, pentru candidaţii clasaţi pe primele două locuri ale scrutinului.

Trei institute independente vor publica primele sondaje la ieşirea din birourile de votare. Primele rezultate oficiale vor fi anunţate începând de la miezul nopţii (21h00 GMT).

Candidatul cu prima şansă – Petro Poroşenko – are 48 de ani. Miliardar, numit şi ‘Regele ciocolatei’ datorită afacerilor în domeniu, fiind proprietarul holdingului de dulciuri Roshen, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari, el este singurul oligarh care nu a ezitat să-şi pună deschis puterea financiară şi mediatică – cu postul tv Kanal5 – în serviciul mişcării contestatare proeuropene la Kiev care a dus la căderea preşedintelui Viktor Ianukovici.

Cota sa de popularitate (33% în intenţiile de vot) a crescut rapid în pofida trecutului său de transfug: el a fost unul dintre fondatorii Partidului Regiunilor, formaţiunea lui Viktor Ianukovici, şi ex-ministru al economiei în regimul acestuia. Dacă va fi ales preşedinte, Poroşenko promite să ‘reglementeze problema cu Rusia în trei luni’.

Iulia Timoşenko (53 de ani) a reapărut în prim-planul scenei politice ucrainene în februarie, după eliberarea sa din închisoare, unde o trimisese justiţia ex-preşedintelui Ianukovici.

Luând cuvântul dintr-un scaun cu rotile, în faţa mulţimii care îşi plângea morţii în urma represiunii sângeroase din Maidan, ‘doamna de fier’ a politicii ucrainene a avut parte de o primire diferenţiată. De atunci, ea şi-a multiplicat declaraţiile-şoc, a lansat o mişcare de rezistenţă împotriva agresiunii ruse şi promite aderarea la UE, însă popularitatea sa este în cădere liberă (6% în intenţiile de vot). Îmbogăţită în tumultul anilor postsovietici, cu un trecut plin de zone de umbră, ea promite o luptă necruţătoare împotriva oligarhilor şi chiar a ‘treia revoluţie’, dacă nu va fi aleasă.

Serghei Tighipko (54 de ani), ex-bancher prorus, este creditat cu 4% din intenţiile de vot. El vrea să restabilească relaţiile economice cu Rusia în pofida crizei fără precedent între cele două state, pe care unii observatori o califică drept ‘război nedeclarat’.

Fost bancher şi miliardar, el a fost directorul de campanie al lui Viktor Ianukovici, care a dus în 2004 la ‘revoluţia portocalie’ şi la înfrângerea candidatului său. După ce se distanţase apoi de acesta, Tighipko s-a alăturat din nou taberei lui Ianukovici, devenind vicepremier şi iniţiind o foarte nepopulară reformă a pensiilor. Singurul candidat cu greutate deschis prorus, el a deplâns într-un interviu acordat AFP faptul că nu-şi poate duce campania din motive de securitate în regiunile separatiste din est, unde insurgenţii înarmaţi nu recunosc legitimitatea alegerilor prezidenţiale ucrainene.

Printre ceilalţi candidaţi se află Anatoli Griţenko, fost ministru al apărării şi susţinător al aderării Ucrainei la NATO, care estimează că Vladimir Putin a lansat al treilea război mondial şi propune măsuri radicale pentru a face faţă agresiunii ruse, dar este creditat doar cu 4% din intenţiile de vot.

Mihailo Dobkin, fost guvernator al fostei capitale ucrainene Harkov, a susţinut violenţele împotriva manifestanţilor proeuropeni la Kiev. După ce a cochetat cu idei separatiste, el se prezintă la 44 de ani ca partizan al unei Ucraine unite, în pofida urmăririlor judiciare al căror obiect este pentru atingere adusă integrităţii teritoriale a ţării (2% credibilitate în faţa electoratului).

Ultranaţionalistul Oleg Tiagnibok (43 de ani) – liderul partidului Svoboda – a reuşit să se impună pe scena politică datorită rolului său în mişcarea Maidan, în pofida reputaţiei sale de antisemit. Disciplina partidului său şi serviciul de ordine al acestuia, eficient în protejarea manifestanţilor în faţa forţelor de ordine ale lui Ianukovici, au permis mai multor membri ai formaţiunii sale să intre în guvernul provizoriu, dar el însuşi a intrat într-un con de umbră în ultimele săptămâni.

Dmitri Iaroş (42 de ani), liderul mişcării ultranaţionaliste paramilitare Pravâi Sektor, este acuzat de ‘terorism’ de către ruşi. Mişcarea lui a radicalizat contestarea din Maidan cu cockteiluri Molotov, contribuind la căderea lui Ianukovici şi este considerat fascist în regiunile proruse ale ţării.

Ducându-se la urne, ucrainenii nu aleg doar un nou preşedinte. Între riscul scindării, presiunea Rusiei şi a soldaţilor săi comasaţi la frontieră, precum şi cvasifalimentul economiei, în alegeri se decide de fapt însăşi existenţa, dacă nu chiar supravieţuirea, ţării.

Occidentul, susţinător al mişcării de contestare din Maidan şi al instalării la putere a autorităţilor actuale, consideră scrutinul o etapă ‘crucială’ în reglementarea crizei care a degenerat în cea mai gravă confruntare diplomatică între Moscova şi Vest de la sfârşitul Războiului rece.

Rusia, acuzată de Kiev şi de Occident de orchestrarea tensiunilor separatiste din est, dezminte orice susţinere logistică a insurgenţilor şi ironizează organizarea unor alegeri prezidenţiale în bubuitul tunurilor.

Învingătorul în alegeri va putea conta pe împrumutul celor 27 miliarde de dolari, promis de FMI, Banca Mondială şi UE, dar va trebui să iniţieze reforme dificile şi nu întotdeauna populare.

Candidaţii au parcurs Ucraina în lung şi în lat, cu excepţia regiunilor din est, unde au loc confruntări frecvente între trupele guvernamentale şi miliţiile proruse. Operaţiunea ‘antiteroristă’, departe de a permite Kievului să reia controlul asupra acestor regiuni cu 7 milioane de locuitori, este considerată un eşec, rezultatele ei permiţând insurgenţilor să-şi extindă controlul. Comisia electorală a avertizat deja că votul ar putea să nu aibă loc în 10 zone din regiunile Lugansk şi Doneţk, privând scrutinul de aproape 2 milioane de potenţiali alegători.

Alegătorii din Crimeea, peninsulă ataşată la Rusia după ocuparea ei de către forţe ruseşti şi după un referendum nerecunoscut de comunitatea internaţională, pot teoretic să părăsească regiunea şi să voteze la birouri electorale din sudul Ucrainei.