Alegeri Franţa: Contre dure între Sarkozy şi Hollande într-o dezbatere TV
Actualul preşedinte, conservatorul Nicolas Sarkozy, aflat în urmă în sondaje faţă de adversarul său socialist, spera să câştige câteva puncte datorită acestei dezbateri, singura organizată înainte de alegerile de duminica viitoare.
Discuţiile s-au purtat pe mai multe teme: manieră de conducere, economie, imigrare, energie nucleară. Acuzaţiile de minciună şi calomnie au fost schimbate de mai multe ori între cei doi.
„Minţiţi”, a declarat Sarkozy în momentul în care Hollande susţinea că actualul preşedinte a condus o politică care i-a favorizat pe cei bogaţi. „Este evident un laitmotiv care ar trebui să fie insuportabil pentru mine dar care pare a fi o obişnuinţă în vorbele dumneavoastră”, i-a răspuns Hollande.
Candidatul socialist era considerat favoritm cu 28,6 la sută din voturi obţinute în primul tur, pe 22 aprilie, faţă de 27,2 la sută obţinte de Sarkozy. Toate sondajele îl indică drept învingător duminică pe Hollande cu aproximativ 54 la sută din intenţiile de vot, deşi actualul preşedinte a reuşit să reducă puţin din diferenţă în ultimele zile.
Într-un decor sobru, amândoi îmbrăcaţi în costum negru şi cu o cravată neagră, cei doi oameni politici au început cu dezbaterea temei unităţii.
„Vreau să fiu preşedintele unităţii. Francezii s-au opus unul contra altuia, divizat, vreau să-i reunesc. Acesta este direcţia schimbării pe care o propun”, a declarat Hollande, mai ofensiv decât era aşteptat şi echilibrat pe durata întregii dezbateri.
Declaraţia lui a fost contestată de către Sarkozy. „Am o dovadă al acestui spirit de unitate: nu au existat violenţe pe toată durata mandatului meu de cinci ani”, a replicat conservatorul, citând reformele dificile pe care le-a introdus, un exemplu fiind reforma pensiilor. „Există cei care vorbesc despre unitate şi cei care o fac”, a dăugat el.
Sarkozy a continuat prin a afirma că adversarul său nu poate să unească francezii deoarece a permis apropiaţilor să îl atace, comparând o serie de mitinguri ale lui Hollande cu cele ale Germaniei naziste.
„Domnule Sarkozy, nu vă stă bine să vă daţi drept victimă”, a răspuns Hollande, continuând prin a declara că el condamnă „toate excesele”.
Sarkozy şi-a acuzat adversarul că „mimează” stilul de oratorie al lui Francois Mitterrand, preşedintele socialist ales în 1981.
„Aveţi o prezidenţie parţială, partizană”, a declarat Hollande. „Este o minciună”, a replicat Sarkozy în două rânduri, înainte de a-i stigmatiza „aroganţa”. „Sunteţi un mic calomniator”, a adăugat acesta.
Sarkozy a prezentat în acel moment cazul Dominique Strauss-Kahn, fostul dierctor al FMI acuzat în mai multe dosare. „Nu ascult de un partid politic care a dorit să se adune în spatele lui Dominique Strauss-Kahn cu entuziasm”, a adăugat preşedintele.
Pe fondul acestui dosar, Hollande a criticat bilanţul adversarului său. „Şomajul a crescut, competivitatea s-a degradat şi Germania se descurcă mai bine decât noi”, a declarat Hollande.
„Germania a condus o politică opusă faţă de cea pe care o propuneţi dumneavoastră francezilor. Germania a introdus TVA-ul anti-relocat şi regula de aur pe care dumneavoastră o refuzaţi… Sper ca acest argument să nu se întoarc împotriva dumneavoastră”, a declarat Sarkozy.
El a făcut referire la o creştere a cotei TVA pentru a finanţa protecţia socială scăzând în acelaşi timp taxele grele pe care companiile ar trebui să le plătească. Regula de aur consistă în a trece în Constituţie întoarcerea la echilibrul finanţelor publice.
Vorbind mai mult despre facilităţi decât despre economie, Sarkozy a confirmat intenţiile de a introduce dreptul de vot străinilor care nu locuiesc în UE.
Această dezbatere a fost difuzată pe zeci de posturi de televiziune şi ar fi trebuit să fie urmărită de aproximativ 20 de milioane de telespectatori.