Alegeri Franţa: Macron conduce în faţa candidatei de extrema-dreaptă Marine Le Pen. Fillon, al treilea
Candidatul dreptei François Fillon ar fi exclus din turul doi cu 19,5% din voturi (-0,5 puncte), situându-se în faţa lui Jean-Luc Mélenchon (stânga), care ar obţine 18% (-0,5). Cu mult în urmă, socialistul Benoît Hamon continuă să scadă, înregistrând 8% din intenţiile de vot, în minus cu un punct faţă de precedenta anchetă.
În al doilea tur, preconizat pentru 7 mai, Emmanuel Macron ar câştiga cu 62% din voturi, devansând-o astfel pe Marine Le Pen, care ar obţine – conform estimărilor – 38%.
Un procent de 22% dintre persoanele chestionate nu şi-au exprimat intenţia de a merge la vot. Circa 68% dintre cei intervievaţi au declarat că sunt siguri că se vor prezenta la urne în data de 23 aprilie, o creştere de un procent faţă de sondajul precedent (63%), în timp ce rata abţinerii se anunţă ridicată, la fel ca nivelul alegătorilor indecişi.
Cu toate acestea, conform sondajului actual, 73% din alegători spun că sunt acum siguri pe cine îl vor vota.
Acest sondaj a fost realizat online în zilele de 16 şi 17 aprilie pe un eşantion de 1.438 de persoane înscrise pe listele electorale, în conformitate cu metoda cotelor.