Alegeri Franţa: Marele „big bang” cu Macron şi Le Pen în turul doi. „Dreapta” este K.O., „stânga” este la pământ – presă

Calificarea lui Emmanuel Macron şi Marine Le Pen pentru turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa este comparată de presa franceză cu un 'big bang' lăsând 'dreapta K.O.' şi stânga la pământ, comentează AFP. Emmanuel Macron, cu 23,75% din sufragiile exprimate şi Marine Le Pen, cu 21,53% din sufragii s-au calificat duminică în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc pe 7 mai, relatează Reuters, care prezintă rezultatele definitive anunţate de Ministerul francez de Interne.
Economica.net - lun, 24 apr. 2017, 05:22
Alegeri Franţa: Marele

‘Big bang’ sau ‘marele salt în gol’, a scris cotidianul economic Les Echos, care consideră primul tur al alegerilor expresia unei ‘profunde lehamite de ‘sistem’, o renunţare definitivă la trecut’.

‘Alegătorii au optat duminică pentru un nou început al vieţii politice franceze aşa cum era ea structurată de la începutul celei de-a V-a Republici’, a continuat jurnalul.

‘Acest rezultat constituie un cutremur ale cărui replici vor fi de durată’, a fost de părere cotidianul catolic La Croix.

Jurnalul liberal L’Opinion a subliniat că ‘alegătorii francezi au deschis, duminică, 23 aprilie, o pagină cu totul nouă din istoria celei de-a V-a Republici, eliminându-i de la prezidenţiale pe toţi reprezentanţii partidelor politice care, sub un nume sau altul, au guvernat în deceniile trecute’.

‘Dreapta K.O.’ a scris cotidianul de dreapta Le Figaro care a constatat că, ‘prin urmare, a fost pierdut ceea ce era de nepierdut’.

‘În timp ce dorinţa de alternanţă, după un mandat de cinci ani considerat dezastruos, nu a fost niciodată atât de puternică, pentru prima dată în istoria sa (dreapta) nu va fi reprezentată în turul al doilea al prezidenţialelor’, a adăugat Le Figaro.

În poziţie de favorit, Emmanuel Macron este acum ‘la o treaptă’ de putere, a titrat pe prima pagină Libération.

‘Turul al doilea se vor înfrunta deci social-liberalismul şi naţionalismul, deschiderea şi închiderea, Europa unită şi Franţa singură’, a explicat cotidianul de stânga care a adăugat că, ‘în principiu, cu ajutorul republicanilor din toate partidele, junele prim al alegerilor a câştigat în faţa zgripţuroaicei’.

Dar, a nuanţat imediat, ‘FN a realizat cel mai important scor din istoria sa la prezidenţiale. Iar dacă lupta se schimbă într-o confruntare popor-elite, cine poate prevesti rezultatul cu siguranţă? Într-un decor nou, orice este posibil. Altfel spus, vigilenţă’.

Un ‘Niciodată’ fără ambiguitate barând o poză a Marinei Le Pen se afişează pe prima pagină a cotidianului comunist L’Humanité care lansează acest apel: ‘Să ne unim pentru a-i bara drumul’.

Macron ar învinge-o detaşat pe Le Pen în turul al doilea (sondaje)

Centristul proeuropean Emmanuel Macron ar învinge-o detaşat pe candidata de extrema dreaptă Marine Le Pen în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, potrivit unor sondaje realizate duminică seară după anunţul rezultatelor din turul întâi, scrie AFP.

Pentru institutul Ipsos Sopra Steria, candidatul mişcării En Marche! ar obţine 62% din voturi, faţă de 38% pentru şefa partidului Frontul Naţional.

Sondajul institutului Harris Interactive indică o diferenţă mai mare, cu 64% în favoarea lui Emmanuel Macron şi 36% pentru Marine Le Pen

 

Reacţii europene după primul tur

Centristul Emmanuel Macron şi candidata de extrema dreaptă Marine Le Pen s-au calificat duminică pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa organizat la 7 mai. AFP prezintă reacţiile principalilor responsabili politici europeni:

Uniunea Europeană

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a felicitat pe Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter ‘pentru rezultatul său din primul tur’ şi i-a urat ‘mult noroc în viitor’.

Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a scris în franceză: ‘Să vezi drapelele #Franţei şi #UE salutând rezultatul lui @emmanuelmacron este speranţa şi viitorul generaţiei noastre’.

Negociatorul-şef pentru Brexit din partea UE, francezul Michel Barnier, şi-a exprimat la rândul lui satisfacţia pe Twitter: ‘Patriot şi european, voi avea încredere la 7 mai în Emmanuel Macron. Franţa trebuie să rămână europeană!’.

Germania

Guvernul german şi-a anunţat sprijinul pentru Emmanuel Macron. ‘Este bine că @EmmanuelMacron a avut succes cu poziţia sa pentru o UE puternică + o economie socială de piaţă. Mult noroc pentru următoarele două săptămâni’, a scris pe contul său de Twitter Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarul german, Angela Merkel.

Mergând şi mai departe în susţinerea acordată lui Emmanuel Macron, ministrul german de externe, social-democratul Sigmar Gabriel, a afirmat că este ‘sigur’ că centristul va fi ales preşedinte.

Marea Britanie

Fostul ministru conservator de finanţe George Osborne, nou redactor-şef al cotidianului Evening Standard, l-a felicitat pe ‘prietenul’ său Emmanuel Macron pentru calificarea în turul al doilea, văzând în aceasta ‘dovada că se poate câştiga de pe poziţii de centru’.

Danemarca

Premierul Lars Lokke Rasmussen s-a arătat într-un mesaj pe Twitter prudent optimist în legătură cu şansele lui Emmanuel Macron: ‘Felicitări @EmmanuelMacron. Trebuie aşteptat scrutinul final, dar Europa are nevoie de o Franţă cu spirit deschis şi care se îndreaptă spre reformă. Mult noroc!’.

Olanda

Deputatul de extrema dreaptă Geert Wilders, aliat al Marinei Le Pen, a văzut în turul întâi al alegerilor ‘o zi strălucită pentru patrioţii din Franţa şi din alte ţări care vor mai multă suveranitate naţională, mai puţină UE şi imigraţie’. ‘Tocmai i-am trimis sincerele mele felicitări’, a declarat el pentru agenţia olandeză de presă ANP.

 

Ce scrie presa europeană

Marea Britanie

The Guardian (centru stânga) este de părere că Emmanuel Macron reprezintă ‘cea mai bună speranţă a unei mari ţări profund tulburate’, dar consideră că ‘ameninţarea pusă de extrema dreaptă nu s-a stins’.

Financial Times vedea deja în turul al doilea de la 7 mai ‘încoronarea’ lui Emmanuel Macron. Cotidianul mediilor de afaceri previne, totuşi, că tânărul centrist (39 de ani) va fi forţat ‘să negocieze dur’ pentru a-şi pune în practică programul dacă va fi ales.

Germania

Cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată, într-un articol intitulat ‘Franţa deşirată’, rezervat în legătură cu calificarea lui Emmanuel Macron: ‘Peste 40% dintre francezi au votat pentru candidaţi total la dreapta sau total la stânga. Victoria lui Macron este atât de strânsă, încât la cele două alegeri prezidenţiale precedente (din 2007 şi 2012) nu ar fi intrat în turul al doilea’.

Pentru revista de centru stânga Der Spiegel, succesul candidatului centrist este ‘o palmă usturătoare pentru ‘establishmentul’ politic. Calificarea sa în turul al doilea a măturat, cel puţin provizoriu, instituţii politice de lungă durată, gaulliştii-conservatori Republicanii şi socialiştii la putere ai preşedintelui François Hollande’.

Belgia

Într-un editorial publicat pe site-ul său, cotidianul Le Soir consideră că francezii ‘şi-au făcut revoluţia lor, măturând, ‘à la Trump’, partidele şi oamenii politici tradiţionali, de stânga şi de dreapta, pentru a pune faţă în faţă două personalităţi din afara sistemului’.

Elveţia

Le Temps, reluând termenul de ‘nouă frontieră’ utilizat de fostul preşedinte american John Fitzgerald Kennedy, speră în victoria lui Emmanuel Macron: ‘Acest tânăr preşedinte de nici 40 de ani poate da o nouă frontieră Franţei şi îmbunătăţi soarta francezilor’. Cotidianul atrage însă atenţia că, ‘odată cu Frontul Naţional, la porţile puterii se află urmaşii Franţei colaboraţioniste şi ai Algeriei franceze’.

Polonia

Gazeta Wyborcza (centru stânga) a salutat calificarea lui Emmanuel Macron: ‘Uniunea Europeană trebuie să supravieţuiască divorţului recent demarat cu Marea Britanie. Dar ‘Frexit-ul’, ieşirea Franţei din Uniunea Europeană ar îngropa proiectul european. Este tocmai ce a anunţat Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional’.

 

Marine Le Pen salută un ‘rezultat istoric’

Lidera de extrema dreaptă Marine Le Pen, calificată duminică pentru turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa împreună cu proeuropeanul Emmanuel Macron, şi-a exprimat satisfacţia pentru ‘rezultatul istoric’ al partidului său, transmite AFP.

‘Prima etapă care trebuie să îi conducă pe francezi la (Palatul) Elysee a fost străbătută. Acest rezultat este istoric’, a declarat Marine Le Pen, atrăgând atenţia că în turul al doilea de la 7 mai francezii vor avea de ales între ‘globalizarea sălbatică’ personificată de rivalul său şi ‘marea alternanţă’ pe care dă asigurări că o reprezintă ea.

Hollande i-a telefonat lui Macron ‘pentru a-l felicita’ (Palatul Elysee)

Preşedintele francez în exerciţiu, François Hollande, i-a telefonat centristului Emmanuel Macron ‘pentru a-l felicita’ după calificarea duminică în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în care o va înfrunta pe lidera de extrema dreaptă Marine Le Pen, a anunţat Palatul Elysee, scrie AFP.

Preşedintele socialist urmează să îşi exprime ‘foarte clar’ opţiunea pentru turul secund de la 7 mai, a adăugat sursa.

‘Vă imaginaţi cu uşurinţă opţiunea acestuia între unul dintre foştii săi miniştri care a lucrat cu el şi reprezentanta extremei drepte’, a subliniat un colaborator al preşedintelui Hollande.

Fillon va vota pentru Macron în turul al doilea

Conservatorul Francois Fillon, învins duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, şi-a recunoscut înfrângerea şi a anunţat că va vota pentru centristul Emmanuel Macron, calificat pentru turul al doilea împreună cu lidera de extrema dreaptă Marine Le Pen, cu scopul de a evita ‘nenorocirea şi dezbinarea’, transmite AFP.

‘Trebuie să alegem ce este de preferat pentru ţara noastră (…) Abţinerea nu stă scrisă în genele mele, mai ales când un partid extremist se apropie de putere. Extremismul poate aduce Franţei numai nenorocire şi dezbinare. Nu există altă opţiune decât să se voteze împotriva extremei dreapta, voi vota deci în favoarea lui Emmanuel Macron’, a declarat Francois Fillon la televiziune.

Candidatul socialist, Benoît Hamon, înfrânt drastic cu 6% din voturi potrivit sondajelor, a admis o ‘sancţiune istorică’ pentru partidul său şi a cerut să se voteze Macron.

Turul al doilea al prezidenţialelor este prevăzut la 7 mai cu preluarea funcţiei în scurt timp pentru un mandat de cinci ani. Alegeri parlamentare sunt apoi programate în iunie.

Cu ocazia turului întâi, desfăşurat pe fondul ameninţării teroriste, participarea s-a ridicat la circa 70%, unul dintre cele mai mari din ultimii 40 de ani, potrivit Ministerului francez de Interne.

Te-ar mai putea interesa și
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la implicaţiile economice şi sociale ale viitorului acord de liber......
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...