Alegeri în Cuba: Începutul sfârşitului pentru era Castro

Pentru prima dată în aproape 60 de ani, după era fraţilor Fidel (decedat în 2016) şi Raul, preşedinţia insulei îi va reveni unei persoane care nu a pus mâna pe armă în timpul revoluţiei din 1959. Numele acesteia va deveni cunoscut la 19 aprilie.

Această dată nu este deloc una întâmplătoare. Este vorba de cea de-a 57-a aniversare a victoriei din Golful Porcilor (Playa Giron), considerată în Cuba ‘prima înfrângere asupra imperialismului yankeu din America Latină’.

Mai mult de 8 milioane de cubanezi sunt chemaţi să voteze pentru delegaţii adunărilor provinciale şi cei 605 de membri ai Adunării Naţionale, o listă care a fost ‘cernută’ în prealabil de Partidul Comunist Cubanez (PCC, partid unic).

Candidaţii pot să fie sau nu membri ai PCC, să provină din organizaţii sindicale şi ale studenţilor apropiate guvernului. Însă partide nu există.

‘Partidele politice nu participă, campaniile nu sunt finanţate, desemnarea de candidaţi se bazează pe merite, capacităţi şi angajamentul popular’, a declarat Raul Castro în 2017.

‘Nimeni nu face promisiuni în schimbul voturilor, nici nu-şi laudă capacităţile pentru a obţine susţinători (…) Iată faţa adevărată şi excepţională a ceea ce noi numim cu mândrie democraţie socialistă’, notează cotidianul oficial cubanez Granma.

Pe lista viitorilor membri ai Adunării Naţionale figurează conducerea PCC, prin urmare Raul Castro, primul său secretar general şi personalităţi istorice ale revoluţiei, încă în viaţă. Mai mult de jumătate dintre candidaţi, adică 322, sunt femei.

În urma acestor alegeri, parlamentul îi va desemna la rândul său pe cei 31 de membri ai Consiliului de Stat, care îl va alege dintre membrii săi pe noul preşedinte cubanez.

Raul Castro, 86 de ani, sărbătoreşte anul acesta a zecea sa aniversare la putere, atingând astfel limita pe care el însuşi şi-a fixat-o pentru a exersa preşedinţia Cubei. De la analişti până la cubanezi simpli intervievaţi pe stradă, cu toţii cred că primul vicepreşedinte Miguel Diaz Canel, în vârstă de 57 de ani, este cel care îl va înlocui.

Acesta, produs sută la sută al PCC, s-a angajat să garanteze continuitatea. ‘Va exista mereu un preşedinte în Cuba hotărât să apere revoluţia şi va fi vorba de tovarăşi proveniţi din rândul poporului’, a declarat el în noiembrie. Cu toate acestea, Miguel Diaz Canel s-a născut după revoluţie şi prin urmare nu face parte dintre liderii săi ‘istorici’.

‘Un cetăţean cubanez va ocupa magistratura supremă a ţării, însă el nu va avea legitimitatea pe care a conferit-o procesul triumfal din 1959 (…) celor doi lideri care conduc insula în tot acest interval de timp’, estimează profesorul de drept şi istorie Julio Cesar Guanche, pe site-ul OnCuba.

Potrivit lui Guanche, legitimitatea viitorului preşedinte va fi dată mai mult de ‘performanţa sa instituţională’, în termeni de incluziune socială în luarea de decizii şi apărarea drepturilor, decât din ‘istoria sa personală’.

Rosa Maria Paya, disidentă provenită din mişcarea ‘Cuba decide’, care militează în favoarea unui referendum pentru modificarea sistemului de guvernare a insulei, asigură că mişcarea sa va fi atentă la semnele de ‘respingere a procesului electoral, când în realitate nu poate fi ales’ nimeni. Cubanezii care doresc să-şi exprime opoziţia au obişnuinţa să invalideze buletinul de vot.

Mişcarea de opoziţie Otro18 îndeamnă, de asemenea, la schimbări, potrivit liderului său Manuel Costa Morua. ‘Cetăţenii nu participă nici la selectare, nici la alegerea preşedintelui, iar noi credem că este un moment decisiv pentru ca cetăţenii să-şi impună cererea’ pentru schimbarea sistemului electoral, a declarat el.

Potrivit lui Costa Morua, candidaţii săi la nivel de consilii de cartier au fost împiedicaţi să participe.